CREŞTEREA COPILULUI
Conf. dr. Liliana Pădure
Copilul născut la termen are în primul an de viaţă o creştere staturo-ponderală fără precedent, pentru că atunci creşte mai mult decât în tot intervalul cât durează pubertatea.
Creşterea este împărţită în 4 perioade:
I. Perioada prenatalăeste dependentă de condiţiile intrauterine într-o sarcină bine urmărită şi decurge fără evenimente problematice. Mama este sănătoasă şi fără antecedente patologice, precum diabet, alcoolism, sifilis, hipertensiune arterială, insuficienţă renală, tulburări endocrine.
II. Perioada primilor ani, în care copilul creşte repede, fără influenţe hormonale specifice. De fapt, în primii 3-4 ani, chiar şi o insuficienţă hipofizară (mai ales în primii doi ani) trece neobservată, pentru că nu se petrec tulburări de creştere. Dar deficitele nutriţionale (stare socială precară, lipsă de preocupări, greşeli alimentare), în aceşti primi ani, pot determina o încetinire a creşterii.
III. Perioada cuprinsă între 4 ani şi debutul pubertăţii este caracterizată de o viteză de creştere stabilă, legată de intervenţii hormonale (hormoni de creştere, hormoni tiroidieni). Aceasta explică de ce intervenţia terapeutică pentru întârzierea creşterii cu hormoni este aplicabilă cu oarecare succes înainte de instalarea pubertăţii.
IV. Perioada de început al pubertăţii este caracterizată de un impuls ascendent al creşterii, apoi o uşoară descreştere, sub influenţa hormonilor sexuali.
Creşterea continuă o perioadă încă lungă, după unii până la vârsta de 20 de ani, după alţii până la 25 de ani, cu un ritm încetinit, caracteristic fiecărei fiinţe, dar cu influenţe de mediu, climă, rasă. În general, băieţii ating 95-98% din talia definitivă la 17 ani şi 9 luni, în medie, iar fetele, la 16 ani şi 6 luni.
Creşterea din primii ani de viaţă este cea care influenţează talia adultului, mai mult chiar decât talia de la naştere. Vârsta osoasă este markerul maturaţiei osoase şi al maturaţiei organismului în general.
Radiografia de faţă a mâinii şi poignetul stâng este radiografia de referinţă, unde se constată apariţia cronologică a epifizelor, sesamoidului, dispariţia cartilajului de creştere.
Metoda cea mai simplă de a compara vârsta osoasă cu talia este verificarea vârstei osoase în toţi anii şi urmărirea ritmului creşterii. Când vârsta osoasă înaintează cu aceeaşi viteză ca şi talia reală, aceasta ne permite să întrevedem o talie adultă apropiată de normal. Când vârsta osoasă depăşeşte vârsta staturală, talia finală rămâne mai mică decât media.
Am înfăţişat aceste mici detalii despre vârsta osoasă, deoarece ne permit să apreciem întârzierile de creştere, dar şi pentru a fi în cunoştinţă de cauză până când aplicăm o gimnastică de stimulare a cartilajelor de creştere, precum şi lămurirea deciziilor de intervenţie chirurgicală în ortopedia pediatrică.
Creşterea se poate derula cu defecte nu doar în ansamblul taliei, ci şi la nivelul membrelor în întregime sau doar la un segment, când, de exemplu, inegalitatea de lungime a membrelor poate fi de la o diferenţă de 3-4 cm până la 30-40 cm.
- Trebuie alungit un segment femural, apoi un segment tibial?
Această intervenţie, care necesită spitalizări prelungite la chirurgie şi recuperare şi poate aduce după sine o întârziere psihologică ce poate avea repercusiuni şcolare, trebuie promovată, practicată ?
- Sau trebuie practicată o epifiziodeză, apoi alta de parte sănătoasă?
- Trebuie preferate ortezele cu înălţare sau uneori amputaţia ?
Pentru decizii terapeutice intervenţioniste în inegalităţile de lungime ale membrelor:
1. Se utilizează urmărirea creşterii femurale şi tibiale, care permit situarea
copilului în normele de creştere şi apoi se ia o decizie optimă.
2. Se alcătuiesc curbe care definesc potenţialul de creştere reziduală
femural inferior şi al cartilajului tibial superior în funcţie de vârsta osoasă (curbele Green şi Anderson).
Aşadar, cunoscând aceste mici secrete de judecată a intervenţiei la copil, vom şti unde să ne „ aventurăm” cu tratamentul kinetic şi cu ce sorţi de izbândă. Putem asista neputincioşi şi în cunoştinţă/necunoştinţă de cauză la intervenţii făcute intempestiv sau LA TIMP.
