Este adevărat sau fals mitul: „Orice persoană are nevoie de ochelari?”. Vă rog să comentaţi acest dicton şi cum este el perceput în România?
Afirmaţia „orice persoană are nevoie de ochelari” este o realitate, nu este un mit. Oamenii se pot naşte cu un viciu de refracţie, aceasta însemnând că imaginea nu se formează pe retină şi atunci ochiul respectiv are nevoie de o lentilă pentru a-şi aduce imaginea acolo unde trebuie. Dar dacă ochiul este normal, la vârsta de 40 de ani apare totuşi prezbiopia şi trebuie ochelari pentru citit, pentru că omul începe să întindă din ce în ce mai departe mâna cu textul pe care-l are de citit.
Absolut orice persoană care se naşte pe acest pământ are nevoie de ochelari, mai devreme sau mai târziu. Depinde dacă înainte sau după 40 de ani. Totuşi, mai puţin de 30% din cei care se prezintă la medic atunci când trebuie cei mai mulţi vin cu întârziere.
Câtă importanţa se acordă oftalmologiei în ţara noastră, pe o scară de la unu la zece? Suntem aliniaţi din punct de vedere tehnologic celor mai noi terapii în domeniu?
În România i se acordă o importanţă destul de serioasă oftalmologiei, pe o scară de unu la zece aş putea să spun că se apropie de 8-9 puncte. Din punct de vedere tehnologic, suntem foarte aliniaţi noilor terapii în domeniu. Chiar recent m-am întors de la un congres de oftalmologie care s-a ţinut în Spania şi vreau să vă spun că, realmente, suntem în situaţia de a avea, cred, toată aparatura modernă care există la nivel mondial.
Unii oameni „nu văd cu ochi buni” purtarea ochelarilor, considerând-o un handicap. Vă confruntaţi des cu această mentalitate?
Am destui pacienţi de o anumită etnie cu care am avut întotdeauna relaţii foarte bune şi foarte civilizate, dar care au o percepţie greşită din acest punct de vedere. Dar să ştiţi că nu numai ei sunt în această situaţie. Există mulţi oameni care refuză, mai ales copiii care primesc tot felul de porecle de la ceilalţi colegi, precum „aragaz cu patru ochi”, „biciclist”, „sticle de sifon” sau mai ştiu eu ce. În familie şi la şcoală ar trebui să existe o educaţie specială pentru copilul cu o deficienţă de genul acesta. Dar să ştiţi, este o nenorocire, dacă un copil are un defect serios, mai ales dacă problema este unilaterală, la un singur ochi, şi nu poartă ochelari. Ochiul acela se dezobişnuieşte să vadă şi poate să rămână aşa toată viaţa, pentru că recuperarea vederii se poate face numai până la vârsta de şase ani. Mai târziu, orice fel de încercare este inutilă, iar copilul va deveni un adult fără vedere corectă în spaţiu, rămânând toată viaţa cu un handicap foarte serios.
Vă rog să alcătuiţi o ierarhie a celor mai frecvente probleme oculare.
Cele mai frecvente sunt viciile de refracţie, apoi sunt problemele de urgenţă oftalmologice, printre care: ochiul roşu dureros (şi conjunctivita se manifestă prin ochi roşu, dar nu este dureroasă şi deci nu este o urgenţă), scăderea bruscă de vedere şi orice fel de traumatologie reprezintă o problemă oculară. Urmează fenomenul pe care-l cunoaştem toţi, cataracta, care este o patologie din ce în ce mai frecventă la nivel mondial. Vreau să vă spun că în spitalul nostru se fac, în unele zile, peste o sută de operaţii pe zi, deci este foarte mare numărul de intervenţii chirurgicale. Vin apoi strabismele la copii. Glaucomul este iarăşi o problemă care dă multă bătaie de cap oftalmologilor şi pacienţilor pentru că boala înseamnă o tensiune intraoculară mare care distruge cu timpul nervul optiv. Şi nu în ultimul rând, problemele retiniene.
Există programe de dezvoltare pentru cataracte, glaucom, susţinute de Ministerul Sănătăţii?
Da, există program de glaucom. Toată medicamentaţia antiglautomacoasă este gratuită pentru bolnavi. Însă numărul de pacienţi este foarte mare iar cel al oftalmologilor mult prea mic. Ar trebui să existe centre specializate pentru anumite boli şi, când spun aceasta, mă refer la un centru de oftalmopediatrie, la un centru de glaucom. Un centru de diabet există, se numeşte „Ochiul diabetic” un centru special pentru tratamentul cu laser al acestei afecţiuni.
Care este stadiul revizuirii statutului pacienţilor cu probleme grave oftalmologice?
Dacă ne referim la oamenii cu un handicap vizual, sunt foarte multe lucruri nelalocul lor. Handicapul vizual are o indemnizaţie destul de bună şi, din această cauză, sunt foate multe fraude. Îmi pare foarte rău să spun, am văzut sute de pacienţi care aveau certificat de handicap şi care nu se încadrau în categoria respectivă. Îmi pare rău pentru şi pentru medicii care fac asemenea lucruri. Este un gest incorect faţă de ceilalţi pacienţi care au un handicap real şi nu au certificat pentru că au fost încadraţi la limită.
Vă rog să ne spuneţi dacă s-a efectuat un control al comisiilor care acordă certificate de handicap şi care sunt concluziile şi măsurile luate de această comisie?
Nu prea s-a efectuat un astfel de control al comisiilor. Avem probleme cu judeţe unde s-au dat certificate de handicap vizual neacoperite. Vă rog să mă credeţi că din câteva sute de pacienţi cu handicap vizual pe care i-am văzut, la noi funcţionând o comisie de litigii (era vorba de pacienţi care au făcut ei contestaţii la soluţia comisiei locale sau pacienţi care au fost reclamaţi de cineva), doar 4-5 oameni aveau dreptate, restul erau încadraţi fraudulos şi au încasat aceşti bani fără să merite.
Prof.dr. Monica Pop, Directorul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti
