Instrumentele auditive intraauriculare au componentele electronice, cum ar fi microfonul sau microfoanele, difuzorul (casca), microcipul şi bateria sau acumulatorul, montate în interiorul unei carcase care este aşezată în pavilionul auricular sau în canalul auditiv.
La acest moment, se pot descrie două tipuri de unităţi auditive intraauriculare, criteriul de clasificare fiind cel al modului constructiv:
- Aparatele auditive intraauriculare configurabile;
- Aparatele auditive intraauriculare (semi) modulare.
În cazul aparatelor auditive intraauriculare configurabile (vezi figura 1) , este construită o carcasă pe baza unei amprente a conductului şi pavilionului urechii ale viitorului utilizator, iar componentele electronice (microfonul, difuzorul, amplificatorul, controlul de volum sonor, şi alte potentiometer – vezi legenda – reperele 5 şi 6) sunt montate pe o suprafaţă exterioară (distală faţă de membrane timpanică) şi la care există acces facil. Această suprafaţă exterioară, este plată, uneori uşor convexă (bombată) pentru un aspect mai plăcut şi ergonomică şi este construită dintr-un material plastic flexibil şi mai puţin casant. Tot pe această suprafaţă se află şi compartimentul de baterie, care prezintă o canelură pentru o mai bună manevrare pentru deschiderea spre exterior în vederea introducerii bateriei sau a opririi aparatului atunci, atunci când nu este utilizat instrumentul auditiv, dar şi lamelele de contact ale bateriei care sunt înglobate în materialul suprafeţei plastice, dar pe faţeta internă.
Difuzorul este conectat la amplificator prin fire special conductoare destul de lungi, astfel încât să fie poziţionat cât mai adânc posibil în carcasa apartului auditiv, adică spre timpan. Această suprafaţă exterioară este lipită de carcasa cu un adeziv special, astfel încât orificiul microfonului împreună cu reperele de control ale utilizatorului, în cazul de faţă potenţiometrul de volum, să fie plasate cât mai ergonomic în vederea înlesnirii manevrării. La anumite modele de aparate auditive intraauariculare, potenţiometrul de volum era înlocuit de o mini-priza de cuplare a cablului de programare la computer. Astăzi, tot mai mulţi producători au reuşit să realizeze această conexiune necesară programării prin cablu la computer prin intermediul lamelelor de contact ale bateriei. Mai mult, există producători care au dezvoltat echipamente care nu mai necesită cabluri de programare la computer, dezvoltând şi implementând tehnologia wireless (fără fir). Totuşi, această tehnologie foarte modernă determină o constrângere legată de antena care trebuie să aibe o dimensiune minimă şi astfel suprafaţa faţetei plate să prezinte o circumferinţă minimă. Această constrângere are implicaţii definitorii în construcţia aparatelor intraauriculare de dimensiuni mici, cum ar fi aparatele CIC (Complet În Canal). În concluzie, putem afirma că denumirea de aparate auditive intraauriculare configurabile este justificată de poziţionarea sau înlocuirea, eventual juxtapunerea reperelor de control sau a componentelor suprafeţei externe.
Aparatele auditive intraauriculare modulare prezintă toate componentele electronice montate într-o carcasă standard înglobată în suprafaţa externă, porţiunea portocalie, şi care este ataşată apoi la carcasă individuală obţinută în urma amprentării counductului şi pavilionului auricular (urechea externă). Apartele semimodulare sunt differentiate prin faptul că difuzorul este montat separat în carcasa individuală (construită după amprenta auriculară a utilizatorului)
Avantajele şi dezavantajele acestor tipuri de aparate auditive sunt după cum urmează.
Din punct de vedere acustic, sunt superioare celor retroauriculare. Microfonul este situat în pavilionul auricular, şi în consecinţă beneficiază de efectul acustic al acestuia de convergenţă a undelor acustice. Difuzorul este aşezat foarte aproape de membrana timpanică, având ca rezultat o îmbunătăţire a semnalului acustic emis, în zona frecvenţelor înalte/ subţiri, datorită reducerii spaţiului rezidual, adică spaţiul dintre aparatul auditiv şi membrana timpanică. Aceste tipuri sunt inobservabile şi sunt uşor de utilizat şi comode.
Pe de altă parte, microfonia (ţiuitul) reprezintă o problemă majoră, mai ales atunci când se doreşte obţinerea unor amplificări mari, necesaremai ales la pierderi de auz severe. Volumul restrâns al carcasei în care se montează componentele electronice determină compromisuri în construirea acestor tipuri de aparate auditive având rezultatul unei diminuări a posibilităţilor de amplificare. Aceste aparate sunt mai puţin durabile şi pot avea întreruperi de funcţionare datorate cerumenului şi umezelii din urechea utilizatorului. Dimensiunea redusă a bateriior implică schimbarea acestora mai des. Adesea, aceste aparate sunt construite ca să stea fix în conductul auditiv şi de aceea pot afecta confortul utilizatorului, iar din punct de vedere acustic poate apărea efectul de oculzie (senzaţie de supraamplificare a propriei voci a utilizatorului).
Ing. Audiolog Florin-Andrei Băileşteanu
0735 184 636
