Prof. Univ. Dr. Cătălina Tudose
Pe vremea bunicilor, boala Alzheimer se chema dacă apărea la bătrâneţe “ramolisment”, iar tinerii mai uituci sau mai visători erau categorisiţi simplu ca “aiuriţi”. Până la urmă care suntadevăratele tulburări de memorie care se încadrează în boala Alzheimer şi care sunt lapsusurile şi rătăcirile care pot să se întâmple oricui? Cum evoluează vârsta medie de apariţie a aceste boli ? La toate aceste întrebări (şi încă multe altele) ne răspunde Conf. Dr. Cătălina Tudose, presedintele Societatii Romane Alzheimer într-un interviu acordat în exclusivitate.
Demenţa Alzheimer este cea mai frecventă formă de demenţă întâlnită la persoanele în vârstă, de obicei peste 65 de ani, şi reprezinta peste 60 % din totalitatea cazurilor de demenţă. Este greu de spus dacă sunt mai mulţi suferinzi octogenari acum decât cu 20 de ani în urmă, pentru că nu există studii. Vom vedea acest lucru în viitor. Dar ceea ce ştim deja este că la vârste începând cu 50 de ani sunt acum mult mai multe persoane cu demenţă Alzheimer decât în urmă cu 20 de ani. Din nefericire, demenţa Alzheimer apare acum la oameni tineri, în plină ascensiune profesională şi socială, cu responsabilități în plan familial. Diagnosticul se pune de obicei cu mare întârziere în aceste situaţii tocmai datorită faptului că şi pentru medici este un fapt neobişnuit.
Pe de altă parte studiile de neuropatologie au demonstrat că aproximativ 30% dintre pacienţii foarte în vârsta (peste 85 de ani) care decedau din diverse cauze, prezentau leziuni anatomo-patologice specifice demenţei Alzheimer fără să fi avut manifestările clinice ale acesteia, adică, până la momentul decesului, fuseseră aparent sănătoşi din punct de vedere cognitiv. Cercetările actuale demonstrează că în aproximativ 10 ani, dacă ar fi trăit, aceste persoane ar fi prezentat o simptomatologie demenţială clinic manifestă.
De altfel, nu doar specialiştii se întreabă cum se explică faptul că există atât de multe persoane (30%) cu vârstă înaintată, peste 85 de ani, care funcţionează normal, nu au simptome de demenţă deşi creierul lor prezintă aceleaşi modificări patologice ca şi la persoanele cu demenţă avansată. Ce îi protejează pe aceşti indivizi? Sunt mai vulnerabile generaţiile actuale şi de ce? De ce boala apare acum mult mai devreme decît cu 50 -70 de ani in urmă?
Se pune deci problema rezilinţei faţă de boală şi de aici rezultă încă multe alte întrebări incitante pentru care se caută răspunsuri.
Cum ar putea individul să lupte cu boala Alzheimer? Ar putea fi ea întîrziată, cel 10-20 din ultimii ani de viaţă?
Probabil că acum există mai mulţi factori de risc, generaţi atât de mediul în care trăim, cât şi de stilul de viaţă modern; aceştia ar putea explica scăderea alarmantă a vârstei de debut a bolii. Încă nu ştim care va fi impactul acestor factori de risc asupra prevalenţei bolii în viitor, pentru că deocamdată persoanele pe care le tratăm şi pe care le evaluăm sunt oameni care s-au născut în prima jumătate a secolului trecut, oameni care au trăit în alt tip de societate cu alte solicitări, alte tradiţii şi obiceiuri de viaţă.
Urmare în numărul viitor.
