Inima este un muşchi care pompează sânge bogat în oxigen şi substanţe hrănitoare către toate celulele organismului. Are două camere în partea superioară (atriile) şi două în cea inferioară (ventriculele).
Activitatea inimii este declanşată de impulsuri electrice produse de stimulatorul natural al acesteia, nodul sinusal, aflat în atriul drept. Impulsurile călătoresc prin masa musculară a atriilor, determinându-le să se contracte, după care, trecând printr-o joncţiune aflată în mijlocul inimii (nodul atrioventricular), se transmit în întreaga masă musculară a ventriculelor, declanşând contracţia acestora. Următorul impuls declanşează un nou ciclu.
Inima sănătoasă bate regulat, cu o frecvenţă (puls) de 50-80 bătăi/minut atunci când ne aflăm în repaus. Acest ritm poate creşte uşor peste 100 bătăi/minut atunci când efectuăm o activitate fizică. Nodul sinusal este responsabil pentru această ajustare. El este stimulat la rândul lui de hormoni şi de sistemul nervos.
Creşterea ritmului cardiac peste 100 de bătăi/minut se numeşte tahicardie. Aceasta devine periculoasă în momentul în care pulsul atinge valori de peste 170-180 bătăi/minut. Tahicardiile sunt cu atât mai periculoase cu cât originea impulsurilor electrice care activează inima se află în ventricule în loc de nodul sinusal. Această formă de aritmie, numită tahicardie ventriculară, este adesea însoţită de o senzaţie de ameţeală şi de slăbiciune.
În cazul în care ritmul cardiac creşte în continuare, tahicardia se poate transforma în fibrilaţie, pe parcursul căreia în inimă nu mai există nici un fel de activitate organizată. Aceasta este o situaţie periculoasă pentru viaţa pacientului.
Pacienţii cu boli coronare sau cu insuficienţă cardiacă sau după un infarct miocardic prezintă un risc crescut de apariţie a fibrilaţiei.
Situaţiile critice pot fi depăşite cu ajutorul unui impuls electric, aşa-numita defibrilare. În acest fel, toţi muşchii inimii sunt excitaţi în acelaşi timp, dând astfel posibilitatea nodului sinusal să preia controlul inimii printr-o stimulare regulată.
Aceasta o poate asigura defibrilatorul implantabil, care evită sau opreşte la timp aritmiile ventriculare rapide şi restaurează ritmul cardiac normal. Sistemul conţine trei componente: generatorul de impulsuri, electrozii şi un sistem de programare.
Generatorul de impulsuri este un dispozitiv cu un volum de aproximativ 36 cc, un pic mai mare decât o cutie de chibrituri, a cărui baterie specială poate rezista între 5 şi 10 ani. El lucrează ca un mic computer. Defibrilatorul asimilează informaţii despre ritmul cardiac cu ajutorul electrozilor, verifică dacă este prea lent sau prea rapid şi dacă inima bate regulat sau neregulat şi acestea sunt memorate sub forma unor ECG. Aceste date conţin informaţii valoroase pentru cardiolog.
Generatorul de impulsuri electrice este introdus sub piele în zona pieptului. De cele mai multe ori, o anestezie locală este suficientă pentru această operaţiune.
Conectarea la inimă se face cu ajutorul electrozilor. În timpul operaţiei, aceştia sunt introduşi printr-o venă până în interiorul inimii. Funcţionarea defibrilatorului este apoi testată şi ajustată în funcţie de caracteristicile fiecărui pacient.
