Interviu cu Prof. Dr. Mihai Berteanu, - Preşedintele Societăţii de Medicină Fizică şi Recuperare
Domnule profesor Mihai Berteanu, în calitatea Dvs. de Preşedinte a Societăţii Române de Medicină Fizică şi Recuperare Medicală, ce ne puteţi spune despre noile tendinţe din acest domeniu multidisciplinar?
În primul rând vreau să menţionez câteva lucruri importante care s-au întâmplat în acest an – este vorba despre denumirea actuală a specialităţii şi de modificarea Ghidului de Practică - şi câteva evenimente care s-au petrecut anul trecut, dar care au avut consecinţe anul acesta; şi aici vreau să mă refer la Raportul Mondial privind dizabilitatea, la traducerea acestuia în limba română şi lansarea lui anul trecut la Palatul Parlamentului, lansare la care au participat politicieni, Domnul Preşedinte al Camerei Deputaţilor - Domnul Valeriu Zgonea, organizaţii neguvernamentale ale persoanelor cu dizabilităţi, si bineinteles specialisti.
În continuare, aş dori să punctaţi câteva evenimente mai importante, de un real interes pentru medicii de specialitate - propuneri, realizari din ultima perioadă; ceea ce s-a realizat şi ce este încă în faza de proiect.
Un lucru major, hotărâtor pentru specialitate, determinant pentru anii următori, l-a constituit schimbarea denumirii specialităţii; i-am dat o titulatură modernă, acceptată internaţional, şi anume cea de „Reabilitare Medicală”, în loc de „Medicină Fizică, Recuperare Medicală şi Balneologie”.
Din luna martie, prin Ordin de Ministru, noua denumire, unanim acceptată, a fost cea de „Reabilitare Medicala”; totodata aparand si Ghidul de practica in specialitate in forma revizuita
De ce s-a dorit schimbarea denumirii specialităţii medicale?
A fost în principal o acţiune a Comisiei de Specialitate, al cărui preşedinte sunt, iar în cadrul Comisiei am considerat că denumirea veche a specialităţii inducea foarte mult în eroare atât pe specialişti, pe colegii de alte specialităţi, pacienţi, cât şi factorii de decizie politică. Deoarece vechea denumire avea trei componente; era ca şi cum specialitatea nu ar fi fost una singură, ci ar fi fost trei domenii puse la un loc sub aceeaşi umbrela, acest lucru determinând în cei peste 10 – 15 ani de existenţă, multiple confuzii în cadrul unor grupe foarte variate de persoane.
Practic, specialitatea de reabilitare medicală, se referă, aşa cum îi spune şi titlul, la, recâştigarea unor abilităţi pierdute.
Însăşi denumirea de DIZABILITATE, se traduce prin lipsa unor abilităţi, fie că lipsesc din naştere, fie că au fost dobândite pe parcursul vieţii.
La ora actuală, la nivel mondial, termenul de dizabilitate, nu numai că este unanim folosit şi acceptat, dar, are de mai bine de un deceniu şi jumătate, documente emise de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de către Naţiunile Unite, documente care vorbesc despre dizabilitate, despre persoanele cu dizabilităţi şi necesitatea de reabilitare. A avea în denumirea Specialităţii, termeni precum „medicina fizică”, care nu este foarte clar pentru toată lumea ce înseamnă continuând cu balneologia, care se putea interpreta ca şi cum, specialiştii de acolo făceau altceva decât reabilitare medicală, s-a considerat că este în interesul specialiştilor şi a Specialităţii, să introducem această denumire, care, nu reprezintă o ambiţie a membrilor Comisiei de Specialitate, ci un real progres, cu atât mai mult, cu cât, în acest moment se vorbeşte despre pachete de servicii de bază, caz în care toate specialităţile trebuie să treacă printr-o regândire a modalităţii de abordare a pacienţilor, în condiţiile financiare nu tocmai bune în care ne desfăşurăm noi activitatea.
Prin această denumire, am subliniat că specialiştii noştri, indiferent unde îşi desfăşoară activitatea, sunt specialişti de reabilitare medicală, au cunoştinţe şi despre reabilitare şi despre adică medicină fizică, balneologie, aceasta fiind parte din curricula noastră. Mai mult decât atât, pentru a explica, pentru a legifera ceea ce Comisia de Specialitate a gândit, printr-un Ordin al Ministrului Sănătăţii, s-a modificat şi Ghidul de Practică al Specialităţii. Astfel, la Ghidul de Practica publicat iniţial în 2010, care a fost modificat cu noua denumire, au fost incluse noua definiţii care să explice complexitatea termenului de reabilitare medicală în general şi în particular în ţara noastră, unde, faţă de alte state europene (ţările nordice, unele din ţările centrale), avem acea componentă a Specialităţii, reprezentată de balneologie
Noi am explicat în aceste definiţii importanţa schimbării denumirii, menţionând că balneologia este inclusă în reabilitarea medicală, iar colegul de specialitate care îşi desfăşoară activitatea într-o staţiune balneară, are în plus faţă de cel care îşi desfăşoară activitatae la oraş, factorul terapeutic natural,. Referitor la factorul terapeutic natural, , se poate menţiona că nu sunt multe intervenţii terapeutice care să rămână neschimbate de mii de ani (de exemplu Băile Herculane, care erau cunoscute dinainte de epoca romană). În acest caz vorbim de nişte intervenţii terapeutice care şi-au dovedit eficienţa de mii de ani. Aşa ceva nu puteam să omitem, cu atât mai mult, cu cât, Societatea noastră, înfiinţata în 1922 ca şi Societate de Hidrologie Medicala, este una dintre cele mai vechi Societăţi Medicale din România (anul trecut am serbat 90 de ani de la atestarea ei legală).
Specialitatea de Reabilitare Medicală reprezintă o specialitate medicală un pic mai particulară în rândul celorlalte specialităţi, pentru că aşa cum îi spune şi numele, noi ne ocupăm de dizabilitate pentru a o reabilita; prin urmare, noi nu tratăm un organ sau o funcţie, sau un sistem de organe, nu tratăm inima precum cardiologii, sistemul nervos central şi periferic, precum neurologii, nu tratăm doar oasele şi articulaţiile precum ortopezii, nu tratăm stomacul şi tubul digestiv precum gastroenterologii, etc., ci noi, pornind de la formaţia medicală pe care o avem, încercăm să integrăm din punct de vedere global funcţia, funcţiile pe care un individ le are sau nu le mai are.
Când îşi începe rolul reabilitarea medicală? După ce tratamentul pe specialitatea respectivă se consideră încheiat?
Procesul de reabilitare nu începe când se termină activitatea altei specialităţi; În majoritatea ţărilor dezvoltate, specialistul de reabilitare medicală intervine la foarte multe nivele ale procesului patologic, uneori necesarul de servicii şi intervenţii de reabilitare medicală apare de cele mai multe ori chiar din faza de terapie intensiva. Aceasta, deoarece nu ar avea sens ca o societate să facă un efort financiar uriaş în a salva o persoană prin manevre de terapie intensivă, prin intervenţii chirurgicale sofisticate în acut, dacă acea persoană nu ajunge la un nivel de funcţionare care să-i asigure independenţa; nu are nici un sens, deoarece pentru o persoană care are dizabilităţi majore şi care este dependentă, în timp, întreţinerea ei necesită costuri mai mari decât intervenţia în acut.
Dacă revenim la Ghidul de Practică, putem spune că noi am avut faţă de alte specialităţi medicale, o abordare particulară, abordare care practic, a pregătit această schimbare de denumire de specialitate şi această filozofie particulară a specialităţii şi anume: „oriunde există un anumit grad de dizabilitate, este nevoie şi de reabilitare medicală”
În Cartea Alba a Specialităţii (un document realizat de Uniunea Europeana a Medicilor Specialişti, publicat în 2006) există o lungă listă de situaţii, boli mai frecvente care generează dizabilitate.
Încă din 2001, când a apărut clasificarea internaţională a funcţionării dizabilităţii şi sănătătii, s-a renunţat în a folosi în documente termenul de boală sau afecţiune, fiind înlocuit cu HEALTH CONDITION – Condiţie de Sănătate (acest document, care a fost tradus şi în limba română, specifică faptul că o multitudine de afecţiuni, boli, generează dizabilităţi).
Acesta este motivul pentru care, noi, încă din 2010 am încercat să structurăm Ghidul de Practică ca o analiză din punct de vedere diagnostic, terapeutic, intervenţional, asupra dizabilităţii; acum, cu schimbarea denumirii Specialităţii, Ghidul de Practică, ca structură, a rămas acelaşi, doar că s-a înlocuit denumirea veche cu cea noua şi s-au introdus cele nouă definiţii.
Acum se dovedeşte (legat de pachetul de servicii de bază), că a explica decidentului politic că suntem o specialitate unitară, contează foarte mult, şi este de foarte mare importanţă, mai ales pentru speciaştii care îşi desfăşoară activitatea în staţiuni balneare sau în ambulatorii.
Există o acoperire a necesarului de specialişti pentru reabilitarea medicală? Există specialităţi medicale unde se poate vorbi de un deficit de personal?
Acum trei ani s-a înfiinţat la Ministerul Sănătăţii un Program Naţional, program care din acest an a fost oprit din motive financiare, şi în care propuneam un registru al persoanelor cu dizabilităţi doar de mers. La ora actuală nu există o cuantificare clară a nivelului de dizabilitate. Raportul Mondial privind dizabilitatea spune că mai bine de 10% din populaţia Globului are o dizabilitate; dintre care 7% sunt cei cu o dizabilitate importantă. Se estimează că la ora actuală există 1 miliard de oameni care au o dizabilitate mai mare sau mai mică, din care 700 milioane au dizabilităţi majore.
Din această cauză, povara globală asupra Sistemelor de Sănătate, a celor Sociale, a persoanelor cu dizabilitati, este uriaşă, nu poate fi susţinută în momentul acesta.
Care este dinamica numărului de bolnavi cronici la ora actuală, şi implicit al celor ce necesită o formă de reabilitare medicală?
Numărul persoanelor cu dizabilităţi este în continuă creştere, şi, mai mult decât atât, vârsta la care apar dizabilităţile majore este în scădere vertiginoasă.
Care sunt cauzele?
Cauzele sunt date de întreg mediul în care ne desfăşurăm activitatea. Dacă ne uităm pe clasificarea Organizaţiei Mondiale Sănătăţii, observăm că o anumită boală sau condiţie de sănătate are consecinţe pe un organ, pe o funcţie, pe activitatea pe care o poate desfăşura o persoană, dar şi pe participarea acelei persoane la societate.
Mai sunt două componente importante în acest lucru: sunt factorii contextuali (şi aici putem vorbi de două grupe: cei personali şi cei de mediu, ambele având un rol major, determinant în apariţia şi agravarea unei dizabilităţi).
Diana
Spitalul de Pediatrie Ploiesti cauta URGENT Medic specialist balneologie recuperare medicala sau reumatologie cu jumatate de norma sau cu norma intreaga, dupa preferinata.
Dec. 3, 2013, 8:03 p.m.Pasztai Zoltan Carol prof.dr .
Multumi pentru clarificari si reasezare a "" domeniului "" rnReabilitarea medicala este "" o arta "" a mai multor specialitati inter -trans disciplinare !rnUn rol important are terapia prin miscare ( kinetoterapia sub formele de profilaxie , tratatment si reabilitare ) rnAici intervine si noul concept oradean marca brend inregistrat la OSIM '' Step by step cu ladita Zoly "" rnSucces tuturor colegilor din TEAM WORK reabilitarii medicale . Zp
Jan. 12, 2018, 8:03 p.m.