Interviu acordat de:
Dr. Viorel Văcaru, Director medical şi reglementări în domeniul farmaceutic Laboratoire Innotech International, Reprezentanţa pentru România Parte a Grupului Innothera
• Anul trecut, Grupul INNOTHERA a împlinit 100 de ani de la înfiinţare, o vârstă venerabilă chiar şi printre marile companii farmaceutice mondiale.
Suntem foarte mândri având în vedere că INNOTHERA - Innovation Thérapeutique - este o afacere de familie, o companie farmaceutică înfiinţată în 1913 în Franţa.
Compania s-a specializat pe tratamentul bolilor ce afectează calitatea vieţii de zi cu zi a pacientului. Pentru mai mult de optzeci de ani, această companie de familie a transmis valorile care i-au dat viaţă, din generaţie în generaţie, acestea fiind evidente în toate etapele istoriei sale.
INNOTHERA prezintă particularitatea caracteristică şi cred că unică la nivel de România: producător de medicamente originale şi producător de textile medicale (ciorapi şi orteze de compresie venoasă). Acestea se completează armonios şi converg către acelaşi scop: tratarea bolilor care nu sunt fatale, dar care ne afectează existenţa şi dăunează sănătăţii noastre zilnice.
Important de menţionat este statutul de laborator farmaceutic al INNOTHERA ce îi permite să aplice cunoştinţele ştiinţifice şi rigorile din domeniul farmaceutic, în sectorul farmaceutic şi textil medical, ceea ce constituie un avantaj faţă de concurenţă.
• Cât de bine este cunoscut grupul INNOTHERA? De când este prezent în România?
INNOTHERA şi-a creat propriile filiale sau reprezentanţe, preferând să-şi conducă propria organizaţie local. În România reprezentanţa locală Laboratoire INNOTECH International a fost deschisă în anul 2006. Produsele INNOTHERA sunt distribuite prin intermediul filialelor sale locale Laboratoire INNOTECH International în peste 100 de ţări la nivel mondial, în următoarele zone: Europa de Vest, Europa de Est, Rusia, Comunitatea Statelor Independente, Africa sub-sahariană, Maghreb, Balcani, Ţările din Europa Centrală şi Orientală, America Latină, Orientul Apropiat şi Mijlociu. Unul din marile puncte forte pentru INNOTHERA este că a ştiut să se integreze specificului cultural din diferitele pieţe internaţionale. Despre INNOTECH România pot să spun că este un producător important de medicamente inovative, cu un grad înalt de cunoaştere, cu o bază solidă de cercetare şi inovare şi, în primul rând cred că este deţinătorul unei resurse umane deosebit de bine instruite.
INNOTECH România este unul din principalii producători de antiinfecţioase vaginale şi antianemice, ocupând zone importante în aceste arii terapeutice. Mai este de menţionat faptul că INNOTECH România este unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa farmaceutică de contraceptive locale.
• Vă rog să ne vorbiţi despre cifra de afaceri, număr de angajaţi, filiale pe plan local.
La nivel de grup, pentru anul 2013 cifra de afaceri a fost de aproximativ 160 milioane de euro din care 70% pentru ramura de medicamente şi 30% pentru ramura de textile medicale. Per total, numărul de salariaţi este de peste 1000 de persoane din care 700 în Franţa. În Europa avem reprezentanţe locale în: Rusia, Bulgaria, Ucraina, Serbia şi România. Dimensiunea umană a grupului îi permite să îşi concentreze eforturile pentru a-şi îndeplini eficient şi la timp misiunile, cu o mare capacitate de reacţie. Astfel, INNOTHERA poate să răspundă noilor provocări economice în domeniul sănătăţii printr-o strategie de dezvoltare bine pusă la punct, strategie care se aplica şi în România.
• Cum este apreciată activitatea subsidiarei din România la nivel de grup?
INNOTECH Romania,înregistrează creşteri progresive ale cifrei de afaceri pe piaţa internă datorate strategiei locale foarte bine pusă la punct dar şi îmbunătăţirii continue a portofoliului său de produse farmaceutice şi dispozitive medicale.
INNOTECH România reuşeşte să acopere indicaţii terapeutice cum ar fi: afecţiunile vaginale infecţioase (Polygynax®, Atrican®), prevenirea osteoporozei (Ideos®), anemia şi carenţa de fier (Tot'hema®), afecţiuni parazitate (Helmintox®), antisepsia locală (Dermobacter®), cât şi depistarea timpurie a sarcinii prin teste de sarcină cu mare sensibilitate (BB Test de sarcină®). De asemenea, INNOTECH România, este un jucător important în contracepţia locală (Pharmatex®).
• La nivel mondial, grupul activează pe trei direcţii principale. Se regăsesc acestea şi în România? Cât de bine este valorificată în România dubla competenţă a grupului: producător de medicamente şi producător de textile medicale?
Grupul INNOTHERA este împărţit în Laboratoires INNOTHERA – ramura pentru textile medicale, Laboratoire INNOTECH INTERNATIONAL – ramura pentru medicamente şi INNOTHERA INDUSTRIES – ramura industrială. Pentru România urmărim atât îmbunătăţirea continuă a prezentării medicamentelor RX şi OTC, cât şi să inovăm piaţa de ciorapi elastici de compresie venoasă, prin noul produs al laboratorului de biofizică şi a departamentului de dezvoltare de la fabrica din Nomexy, şi anume TUBULCUS®– orteză tubulară de compresie, indicat în tratamentul ulcerelor varicoase ale membrelor inferioare.
TUBULCUS®va aduce mai multe beneficii: îmbunătăţirea confortului pacientului precum şi reducerea perioadei de tratament şi vindecare.
• Câte produse medicale comercializaţi pe piaţa locală la momentul actual?
Datorită portofoliului său de produse farmaceutice – în jur de douăzeci forme farmaceutice– şi a dispozitivelor medicale, INNOTECH România reuşeşte să acopere principalele indicaţii terapeuticepentru managementul bolilor ce afectează calitatea vieţii de zi cu zi a pacientului.
INNOTECH România a putut să se adapteze şi să se dezvolte într-un mediu în continuă schimbare, aşa cum este piaţa farmaceutică din ţară. Scopul nostru principal reprezintă promovarea produselor farmaceutice destinate managementului bolilor ce afectează calitatea vieţii de zi cu zi a pacientului.
• Preconizaţi introducerea de noi produse farmaceutice pe piaţa locală?
Pentru anul 2014 INNOTHERA prin reprezentanţa sa, INNOTECH România, prevede extinderea ofertei de produse farmaceutice (RX şi OTC) şi lansarea ciorapilor elastici de compresie venoasă, cu referire la TUBULCUS®, ce va fi un produs inovator pentru România dar şi acoperirea afecţiunilor vaginale infecţioase pentru fetiţe şi adolescente, prin Polygynax Virgo®.
• Ce estimări aveţi pentru anul în curs. Evoluţie cifră de afaceri?
Preconizăm o creştere a cifrei de afaceri pentru România cu aproximativ 15 % faţă de anul trecut, evoluţia pozitivă fiind susţinută de operaţiunile locale şi strategia aplicată dar şi prin introducerea de noi produse farmaceutice în al doilea trimestru din 2014. Cererea pentru produsele oferite de ambele noastre divizii rămâne în continuare ridicată. Suntem încrezători că ne vom îndeplini obiectivele asumate pentru acest an. Grupul Innothera este o companie inovatoare şi inovaţiile întotdeuna sunt rentabile pe termen lung.
• Care sunt principalele direcţii de dezvoltare pe plan internaţional şi local?
Pentru anul 2014 INNOTHERA doreşte să continue dezvoltarea proceselor şi echipamentelor de producţie pentru a fi autonomă şi cât mai eficientă, atât în sectorul de medicamente, cât şi în cel de compresie elastică. Să fie independentă, să conducă şi să aprofundeze în orice moment cunoştinţele tehnice din domeniile sale de competenţă.
Pe plan local, INNOTECH România, îşi propune extinderea gamei de produse pentru a acoperi şi alte indicaţii terapeutice cum ar fi: insuficienţa venoasă, afecţiunile căilor respiratorii, dar şi tulburările de tranzit intestinal.
• Ce aprecieri aveţi asupra evoluţiei pieţei de produse farmaceutice româneşti, provocări şi avantaje specifice?
Industria farmaceutică din România a înregistrat în ultimii ani creşteri semnificative pe toate segmentele sale, ajungând să contribuie cu peste 1,5% la formarea produslui intern brut. Producătorii de medicamente, atât cei locali cât şi cei străini, generează împreună anual mai mult de 2, 5 miliarde lei, sumă ce reprezintă o valoare adaugată adusă economiei din România. Numărul total al producătorilor de medicamente prezenţi pe piaţa din România este semnificativ, însă primii 10 controlează mai mult de 70% din această piaţă. Este în interesul industriei farmaceutice să ia măsuri pentru a creşte gradul de transparenţă în ceea ce priveşte investiţiile în cercetare-dezvoltare, deoarece acest lucru ar putea îmbunătăţi percepţia publică şi ar conduce la o mai bună poziţionare printre investitorii străini direcţi. De asemenea, acest lucru ar rezulta într-o mai bună cooperare cu autorităţile publice. Industria farmaceutică cât şi autorităţile locale ar trebui să ia în considerare beneficiile de a produce în România sau de a avea cât mai multi producători independenţi, profitând de agenda publică de încurajare şi sprijinire a produselor inovatoare şi de înaltă tehnologie.
Pe termen mediu sperăm ca autorităţile locale să finalizeze revizuirea listei de medicamente compensate şi introducerea de noi molecule în primul trimestru al anului 2014 dar şi actualizarea listei medicamentelor compensate cu noi molecule bi-anual, pe baza legislaţiei existente, ceea ce ar avea un impact pozitiv asupra economiei din România. Totodată, ne dorim ca viitoarele achiziţii centralizate pe care Ministerul Sănătăţii le va organiza să se realizeze transparent.
În final, sunt de părere că este necesară o valoare adaugată din sectoarele inovatoare de înaltă tehnologie, iar industria farmaceutică este capabilă să joace un rol important în această direcţie. Toate acestea au ca scop îmbunătăţirea stării zilnice de sănătate a populaţiei din România, acesta fiind unul din „moto”- urile noastre.