None

Anatomia, probă la Bac!

Călătorind odată cu trenul şi având vecini de compartiment o grupă de copii de 10-12 ani plecaţi într-o tabără şcolară, care băieţandri n-au stat locului şi s-au hârjonit şi sfădit tot drumul, lucru caracteristic războinicilor de această vârstă, la un moment dat a fost auzit şi un ultimatum dat de un copil altuia, de felul: „Corpul tău este un templu! Nu mă obliga să-l demolez!”

Este vârsta la care copiii descoperă lumea, încearcă să se impună în ierarhia grupului, în care scop, la nevoie, repetă (adaptează) ce au auzit într-un film sau au citit undeva.

În ceea ce priveşte comparaţia corpului omenesc cu un templu, aş putea spune că de fapt creaţia divină a realizat prin om cu mult peste orice construcţie a acestuia (rachetă cosmică, reactor nuclear sau calculator), templul fiind doar un simbol ar creaţiei umane, măcar dacă acesta ar reuşi să descifreze miracolul propriei făpturi.

Iată spre exemplu o descriere a umărului, preluată de la specialişti, din care rezultă ce agregat complex este această parte aparent simplă şi mecanicistă a corpului uman.

„Structurile anatomice care alcătuiesc umărul sunt reprezentate de articulaţii, tendoane, ligamente şi burse. Avem aşadar articulaţia glenohumerală, acromioclaviculară, tendonul capului lung al bicepsului brahial şi manşonul rotatorilor care cuprinde tendonul muşchiului subscapular, tendonul muşchiului supraspinos, tendonul infraspinosului şi rotundului mic. Bursele reprezintă prelungiri ale cavităţii sinoviale glenohumerale, cu rol esenţial în mişcare, prin evitarea fricţiunilor între tendoane şi facilitarea alunecării normale a acestora.

Cea mai importantă din punct de vedere practic este bursa subacromială care se prelungeşte cu cea subdeltoidiană şi care separă acromionul şi tendonul deltoidului de manşonul rotatorilor”.

Prin construcţia umărului, natura a dat o probă strălucită de inginerie mecanică şi în fond acest segment al corpului, care ne aparţine şi de care ne folosim în viaţă, la greu, ar trebui să fie mai bine cunoscut de noi toţi, să facă parte din cultura generală, să fie probă la Bac, aşa cum va fi scut în viaţă.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha