Firul de păr sau foliculul pilar are la bază o porţiune mai rotunjită numită bulb folicular, care conţine celulele active, care se divid în permanenţă şi asigură creşterea sa, urmează o porţiune cilindrică numită rădăcină cât timp este situată în grosimea pielii şi respectiv tijă foliculară pentru porţiunea liberă vizibilă la suprafaţă.
Rădăcina şi tija firelor de păr sunt alcătuite din celule moarte, fără activitate biologică, umplute cu substanţa numită keratină, care asigură rezistenţa firului de păr şi de asemenea umplute cu un pigment care reprezintă diverse variante de melanină. Aceste variante de melanină conferă diferitele culori naturale ale părului.
Cu vârsta, melanocitele din bulb îşi reduc activitatea, iar părul devine tot mai alb, proces care este variabil de la un individ la altul.
Fiecare fir de păr este învelit într-o prelungire a epidermului numită sac folicular. De asemenea, fiecare fir de păr are obligator anexată o glandă sebacee care produce sebumul, un lichid gras ce asigură lubrifierea firelor de păr, prevenind ruperea lor sau aspectul „despicat” la vârf. Sebumul este un amestec de ceramide, colesterol şi lipide.
Glandele sebacee conţin două tipuri ale unei enzime specifice, 5-alfa- reductaza, tipul I şi II, enzimă care transformă hormonul masculin numit testosteron, circulant în sânge, în varianta sa activă, numită dihidro-testosteron, care induce producţia de sebum. La femei se găseşte în sângele circulant echivalentul testosteronului, androstendionul, transformat de aceeaşi enzimă tot în dihidro-testosteron. Precizăm că hormonul specific feminin, estrogenul, are un rol protectiv important contra atrofiei foliculului pilar indusă pe scalp de către testosteron, astfel încât sunt protejate natural faţă de calviţia (alopecia genetic determinată) tipic masculină.
Enzima 5-alfa-reductază subtipul II predomină la nivelul scalpului, în regiunile frontale şi parietale, iar prezenţa sa într-o formă hiperactivă explică instalarea calviţiei masculine (şi uneori a celei feminine) predominant în aceste zone.
Creşterea firelor de păr, în special a celor de pe scalp, depinde în mare măsură de concentraţia în sânge a trei ioni metalici : magneziu, zinc şi fier. Sunt metale care intervin ca şi co-enzime în procesul complex al creşterii foliculilor pilari. Deficitul lor, chiar relativ, poate conduce la o cădere exagerată de păr, mai frecvent la sexul feminin.
De aici derivă importanţa adminstrării de magneziu şi zinc în corectarea căderii exagerate a părului în situaţiile care nu sunt calviţii adevărate.
Fazele evolutive ale firului de păr sunt denumite: anagen – perioada de creştere, telogen – perioada de maturitate şi catagen – perioada de atrofie şi cădere naturală a vechiului fir de păr, care va fi înlocuit de o nouă rădăcină pilară dezvoltată de bulbul folicular. Practic, pierdem în fiecare zi aproximativ 100 de fire de păr de pe scalp, limită considerată normală.
Părul de pe scalp începe să se rarefieze în momentul în care, din diverse motive, sunt înlocuite mai puţine fire de păr decât cele care cad în mod natural. Revenind la termenii utilizaţi, denumim alopecie reducerea sau lipsa totală a părului la nivelul zonelor unde este prezent în mod natural şi „efluvium” procesul însuşi de cădere accentuată a părului.
Alopecia cea mai cunoscută este cea a bărbaţilor, numită şi calviţie sau chelie. Denumirea clinică este cea de alopecie androgenetică, formă de alopecie care apare la majoritatea bărbaţilor şi la o parte din femei dar numai după menopauză, când dispare efectul protector al estrogenului, amintit mai sus. Determinarea genetică cel puţin pentru bărbaţi este certă, dar sunt mai multe gene implicate şi acest lucru face ca apariţia calviţiei la bărbaţi să fie practic un fenomen strict individual, în funcţie de combinaţia genetică stabilită la momentul concepţiei. Doresc să spun prin aceasta, că indiferent dacă bărbatul în cauză are rude de sex masculin cu calviţie sau nu are, faptul că va dezvolta sau nu o calviţie şi de la ce vârstă anume este o caracteristică personală.
În cazul alopeciei androgenetice (calviţiei), sub influenţa testosteronului, se instalează un proces ireversibil de miniaturizare progresivă a firelor de păr de pe scalp, în zonele în care predomină enzima 5–alfa –reductază de tip II.
Perioada de anagen este scurtată, este prelungită perioada de telogen, iar firele atrofiate sfârşesc prin a nu mai fi înlocuite de altele noi pentru că în final dispare însăşi bulbul folicular care regenerează părul. Procesul este ireversibil şi prin tratamentele actuale poate fi cel mult încetinit.
Singurul tratament general (pe cale bucală) validat de practica clinică şi studii ştiinţifice este cel cu substanţa numită finasterid, care inhibă exact 5-alfa- reductaza de tip II.
Tratamentul, constând dintr-o tabletă de 1 mg pe zi, este eficace numai în fazele cele mai precoce de instalare a calviţiei şi este necesar a fi urmat permanent cel puţin doi ani sau preferabil mai mulţi ani (cu asumarea potenţialelor efecte adverse, printre care o diminuare a libidoului), reuşind să încetinească căderea părului şi să amâne instalarea calviţiei la bărbat. Precizăm că acest tratament şi oricare altul nu poate stopa definitiv calviţia sau reface părul odată pierdut.
Ca tratament local este de asemenea dovedită ştiinţific acţiunea benefică a soluţiei de minoxidil 5%, două aplicaţii zilnice, pe termen nedefinit, mai puţin grevată de efecte adverse (rareori o sensibilizare alergică la minoxidil), dar care de asemenea încetineşte un proces altfel inexorabil, cu determinare genetică clară.
Pentru bărbaţii cu o calviţie bine instalată procedura utilizată astăzi este cea a transplantului de păr propriu (nu se poate utiliza păr de la altă persoană deoarece apar incompatibilităţi imunologice, ca şi în cazul transplantului de organe).
Practic, se prelevează păr propriu din regiunea cefei, unde persistă aproape întotdeauna părul, şi se implantează fir cu fir în zonele fără păr sau cu păr rarefiat. Procedeul este eficace, dar costisitor şi deosebit de migălos iar persistenţa în timp a transplantului este în medie de 10 ani, după care atrofia şi miniaturizarea pilară se instalează şi pe zonele de transplant.
