48
None

PROVOCĂRILE SISTEMULUI ONCOLOGIC DIN ROMÂNIA ÎN 2014

Ziua Internaţională Anticancer

Pentru al patrulea an consecutiv, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a marcat Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului printr-o dezbatere cu tema  “Provocările Sistemului Oncologic din România în 2014” în data de 3 februarie.

În contextul mult aşteptatei reactualizări a listei medicamentelor compensate, după o pauză de şase ani, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor cu Cancer doreşte să atragă atenţia asupra necesităţii ca pacienţii diagnosticaţi cu afecţiuni maligne să poată primi tratamentele de care au nevoie, la timp şi personalizate profilului lor oncologic.

Ca urmare, sunt salutare acţiunile derulate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în toamna anului 2013, pentru eliminarea listelor de aşteptare în Oncologie, însă Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer consideră că aceste demersuri punctuale trebuie să devină normalitate, astfel încât pacienţii să poată primi tratamentul ce le este vital cât mai curând posibil.

Cu excepţia tratamentelor pentru unele afecţiuni maligne hematologice, la acest moment, listele de aşteptare s-au refăcut, pacienţii cu cancer aşteptând să intre pe tratament în medie între câteva săptămâni şi câteva luni, în funcţie de boala oncologică de care suferă. La mulţi dintre aceşti pacienţi, boala progresează în această perioadă de aşteptare, astfel încât pacientul respectiv este scos din listă.

Un an al schimbărilor

Anul 2014 se anunţă a fi un an al schimbărilor în sistemul medical din România. Ministerul Sănătăţii a declarat că va adăuga, primăvara aceasta, pe lista medicamentelor compensate, 130 de molecule noi sau indicaţii terapeutice noi. Cele mai multe dintre molecule sunt destinate bolnavilor cu cancer (16%), urmate de moleculele pentru diabet, boli reumatice, hepatite virale, insuficienţă cardiacă cronică, boli rare, Parkinson, epilepsie, osteoporoză ori transplant (pentru prevenirea respingerii grefei).

Noile molecule oncologice care au primit aprobarea Comisiilor de Specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii se adresează unor tipuri de cancer fără prea multe opţiuni terapeutice până acum: melanomul metastatic, adenocarcinomul gastric, cancerul pulmonar şi aşa mai departe. Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer atrage de asemenea atenţia asupra necesităţii actualizării periodice a listelor de medicamente gratuite şi compensate - trimestrial - astfel încât să nu se mai înregistreze sincope de genul celei din prezent. În prezent, pacienţii din România aşteaptă noile terapii de aproape 6 ani!

“Potrivit studiului „Impactul medicamentelor compensate în România 2008 – 2013”, realizat la sfârşitul anului trecut de Local American Working Group (LAWG), bugetul pe care Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) îl alocă actualizării listei variază de la 217 milioane lei, în primul an de compensare, la 487 milioane, în al treilea an. Înseamnă 2,3, respectiv 5,2% din bugetul FNUASS alocat medicamentelor în 2013. Este puţin, dacă ne gândim cât de mari vor fi beneficiile pentru pacienţi! Câte vieţi am pierdut din cauza amânării, timp de şase ani, a reactualizării listei de medicamente compensate? De acum, zeci de mii de vieţi vor fi câştigate”, subliniază Cezar Irimia, preşedintele FABC.

Începând cu 2014, autorităţile doresc ca programul de Oncologie să devină, până la sfârşitul anului, un program-etalon, alături de programele pentru diabet şi transplant. Acest lucru se va întâmpla, potrivit declaraţiilor Ministerului Sănătăţii, datorită creşterii domeniului de intervenţie şi a calităţii terapiilor, dar şi datorită aplicării unui management diferit. În prezent, pe lângă sincopele legate de disponibilitatea medicamentelor, se înregistrează o lipsă acută a echipamentelor de radioterapie precum şi a serviciilor de consiliere psihologică pentru pacienţii cu cancer, în spitale.

Dr. Cristian Bușoi președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a declarat in cadrul dezbaterilor:

 « Am reusit sa crestem in luna octombrie numarul de bolnavi aflaţi în tratament la 7500.  În primavara vom face o reevaluare. Vreau sa asigur pe dl Irimia ca in modeul cel mai transparent inem cont de acesti factori, ca accea ce am obtinut in 2013 vom imbunatati activitatea. » a afirmat dl Busoi.

Se va investi în aparatură de radioterapie şi tratamente personalizate

Referitor la radioterapie, dl. Buşoi a declarat:

Nu avem îndeajuns de multe aparate de radioterapie și, din păcate, nu avem nici specialiști îndeajuns de mulți în ceea ce privește mânuirea acestor aparate(...). Dintre aparatele existente, cel puțin în spitalele de stat, foarte multe dintre ele sunt vechi și nu mai pot face față cu eficiență și cu calitate și siguranță pentru pacient, pentru tratament. În multe dintre spitalele din România și chiar și în cele din unele centre universitare aparatele sunt depășite şi trebuie să vedem care este soluţia“.

Tot dl. Buşoi a declarat ca unele centre medicale private dețin aparate de radioterapie de ultimă generație, dar percep tarife mari pe care nu și le pot permite mulți oameni suferind de cancer.

Avem deja în plină dezvoltare câteva centre private care au aparate de ultimă generație, dar care percep ca și coplată sume extrem de importante. Cei mai mulți pacienți din România sunt fără posibilități financiare, nu și le pot permite. Va trebui să vedem cu rezolvăm această problemă: mergem către o soluție tip dializă, în care acoperim din fonduri publice întregul tratament dar atunci trebuie să facem niște calcule foarte clare și trebuie să vedem cum ni le putem permite, facem o investiție importantă în spitale publice și rămâne gratuit tratamentul. Oricum, odată cu 1 august, când se regândesc toate programele, va trebui ca și programul de radioterapie, care ar trebui să existe în programul mare de oncologie, să fie gândit în așa fel încât această situație, intolerabilă din punctul meu de vedere,  să se regleze“, a adăugat Dr. Cristian Bușoi.

Președintele CNAS a susținut că tratamentele personalizate reprezintă „viitorul în medicină și mai ales în oncologie și că pot avea și beneficii foarte certe pe termen mediu și lung”.

Aceeași moleculă, aceeași doză nu acționează la fel la pacienți de vârste diferite, de sex diferit, cu stadii diferite ale bolii, cu profil genetic diferit. Nu peste foarte mult timp, România trebuie să se gândească către acest tip de tratament personalizat“, a afirmat preşedintele CNAS. „Majoritatea moleculelor aflate pe lista se afla sub patent” şi înseamnă un efort bugetar foarte mare.

Referindu-se la bugetul alocat oncologiei, dl Busoi a declarat : «Nu va pot da o suma finala a bugetului, ci ne gândim pentru 2014 la 1,2 miliarde, în condiţiile în care anul trecut bugetul a fost puţin peste un miliard. Insă totul se va schimba odată cu aprobarea listei medicamentelor compensate. Vorbim de aceste cifre doar pentru ce avem în acest moment ».

Dna dr. Cristina Vladu de la Ministerul Sănătăți a declarat că se va pune aaccentul în viitor pe prevenţie secundară, pe screening la cele trei tipuri de cancer recomandate în acest sens la nivel european cancerul de col uterin, cancerul de sân, cancerul de colon. Min Sănătătii a făcut un efort deosebit să poată evalua moleculele de pe listă , după cum bine ştiţi suntem în negocieri să nu depăşim bugetel, iar decizia nu este acum în curtea Ministerului Sănătăţii. Pe parte de radioterapie, Consilierul Cristina Vladu a spus că doar 40% din necesarul de servicii de radioterapie sunt acoperite. Ea a precizat că ministerul va dezvolta un program cu Banca Mondială privind achiziționarea de aparate de radioterapie, inclusiv servicii de paleaţie, care în prezent este pe ultima sută de metri înainte de negocieri. „Am mers pe toate aceste planuri. Avem nevoie să contractăm aceste servicii,” a spus dna consilier.

“Pentru bolnavii de cancer, timpul este “medicamentul” cel mai important. La nivel mondial, se derulează sute de studii pentru descoperirea a noi tratamente pentru cele peste 200 de boli din sfera oncologică, mai eficiente şi ţintite pe pacient. Vorbim de aşa zisele tratamente personalizate. Este necesară o actualizare frecventă a listei medicamentelor compensate, pentru a le oferi şi pacienţilor români dreptul la aceste terapii de ultimă generaţie. Controlul eficient al cancerului presupune administrarea din timp a tratamentelor, stoparea evoluţiei bolii şi a apariţiei complicaţiilor” . «Întârzierea în adoptarea listei înseamnă moartea multor pacienţi » a încheiat  dl. Cezar Irimia

Potrivit celui mai recent raport al Agenţiei Internaţionale de Cercetare a Cancerului - GLOBOCAN 2012 - în România apar anual 78.800 noi cazuri de cancer, în creştere cu aproape 4.000 de cazuri de la ultimul raport, din 2008. Prevalenţa pe ultimii 5 ani (numărul total de pacienţi) este de 178.400 de cazuri. Cancerul de plămâni este cel mai frecvent tip de cancer în ţara noastră, urmat de cancerul colorectal, de sân, de prostată şi de col uterin.1

Evenimentelederulate cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă Împotriva Cancerului în ţara noastră sunt înscrise pe “Harta Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului”, disponibilă pe site-ul oficial www.worldcancerday.org, alăturându-se astfel manifestaţiilor din întreaga lume.

A consemnat Radu Duma

Provocarile Sistemului Oncologic din Romania

Part I Cezar Irimia Si Dr. Grigorescu

http://youtu.be/iBv-rm6RL48

Part II dr. Cristian Busoi

http://youtu.be/AJT03OLSgDk

Declaratii dl Cezar Irimia-exclusivitate

http://youtu.be/Q_NKh0FW53s

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha