Psiholog Fulop Cristina
„Bravo, e foarte bine ce ai facut!” Câţi dintre noi am auzit asta în copilărie şi mai ales, câţi dintre noi spunem asta copiilor noştri, atunci când aceştia mai învaţă ceva nou sau pentru că au rezolvat sarcini, chiar dacă sunt simple?
Credinţa cea mai răspândită este că gratificările sunt nepotrivite, pentru că “ni se urcă la cap”, aşa că majoritatea părinţilor, dar şi majoritatea dascălilor, le evită. Mai delicat încă, este că le înlocuiesc cu critici (de cele mai multe ori neconstructive şi îndreptate direct spre copil şi nu spre comportamentele sau acţiunile acestuia). Şi această credinţă cum că, critica şi nemultumirea permanentă a adultului faţă de copil şi acţiunile acestuia, duce la stimulare, evoluţie şi succes, este la fel de răspândită, din păcate, pe cât este de neadevărată!
Deşi se vor auzi voci care vor spune că “aşa au procedat adulţii cu mine când eram copil, şi uite ce bine am ajuns” şi chiar opinii conform cărora „dacă nu mă bătea tata când eram mic, praful se alegea de mine şi uite ce om adevărat sunt acum”, fără să îmi propun să contrazic aceste credinţe, subliniez doar că, nu ştiţi cum şi cine aţi fi fost, dacă experienţele dumneavoastră ar fi fost altfel, dacă aţi fi fost lăudaţi şi încurajaţi în fiecare zi…
Studiile arată şi relevă că gratificarea şi atitudinea pozitiv-constructivă faţă de acţiunile copiilor şi faţă de ei ca persoane, stimulează evoluţia şi progresul şi nu invers. Asta înseamnă că, atunci când copilul reuşeşte în ceea ce face, indiferent cât de neînsemnat pare acel ceva realizat de el, e important să fie gratificat.
Sigur că orice inadecvare cu rezultatul este nepotrivită şi nu o să lăudăm „un ceva” ce este departe de ceea ce a fost dorit a fi obţinut. Nu vom spune niciodată că e minunat că a greşit rezolvarea unei probleme de matematică, dacă aceasta este realitatea. Cum ne raportăm la „greşeală”? Ca la „un fapt de viaţă”, parte din orice proces de învăţare.
Învăţarea experienţială se întâmplă prin repetare şi eroare. Ca atare, atunci când greşim, cel mai important lucru pentru noi, este să aflăm ce anume am putea modifica pentru a ajunge la rezultatul dorit. Vinovăţia nu are ce să caute aici….Amintiţi-vă vă rog cum învaţă un copil să meargă, cum am învăţat noi înşine să mergem? Am păşit, am căzut, ne-am ridicat, am încercat o nouă echilibrare, am păşit din nou, ne-a ieşit un pic mai bine şi apoi din nou am căzut, din nou ne-am ridicat şi din nou am căutat poziţia cea mai bună de echilibru şi tot aşa….până am reuşit să facem asta foarte bine. Aşa învăţăm tot ceea ce ştim să facem. Încercând şi greşind, până reuşim să facem aşa cum ne dorim. Deci, recapitulând, învăţăm greşind şi devenim din ce în ce mai specializaţi, exersând mereu. Dacă cineva lângă noi ne încurajează şi ne gratifică, asta cu siguranţă ne va susţine credinţa noastră că putem şi că vom reuşi.
Aşadar, nu uitaţi să vă încurajaţi şi să vă lăudaţi copiii pentru tot ceea ce fac! Nu ezitaţi să vă autogratificaţi atunci când “vă ies” lucrurile aşa cum v-aţi propus, chiar dacă vi se pare că nu merită atenţie şi laudă. Doar ştiţi că viaţa este făcută din zile obişnuite şi fapte obişnuite! Nu uitaţi să vă lăudaţi partenerii de cuplu şi părinţii şi prietenii şi colegii, mulţumindu-le şi arătându-le apreciere, chiar dacă pare că, ceea ce fac sunt banalităţi ce nu merită a fi remarcate…
