Redactia Saptamana Medicala
Dacă despre pubertate spuneam, în capitolul anterior, că este o perioadă de mari transformări, despre adolescenţă pot spune că este o perioadă din viaţa oricărui individ marcată de mari frământări.
Este similară cu cea a adultului tânăr, în schimb, dezvoltarea psihică începe acum procesul de maturizare. Personalitatea se structurează mai mult sau mai puţin frumos, în funcţie de temperamentul moştenit de la părinţi, bunici, străbunici, de mediul în care a crescut tânărul, de educaţia primită, de modelele pe care le-a avut şi nu în ultimul rând, de capacitatea sa intelectuală de a înţelege şi de a asimila din mediul ambiant ce este bun sau rău. În perioada adolescenţei certurile dintre copii şi părinţi se amplifică, iar gradul de apropiere dintre aceştia se reduce. Mulţi părinţi acceptă destul de greu faptul că adolescenţii, în încercarea de a-şi crea o identitate proprie, se îndepărtează destul de mult de familie. Totuşi, în majoritatea familiilor perioada de conflicte de la începutul adolescenţei este urmată de stabilirea unei noi relaţii părinte-copil, bazată mai mult pe egalitate.
Părinţii care îşi menţin autoritatea, calzi şi protectori, dar fermi în privinţa regulilor pe care le aplică, tind să aibă adolescenţi care traversează această perioadă într-o manieră mai puţin problematică. În schimb, adolescenţii care au părinţi prea autoritari, cu reguli rigide şi putină afecţiune în relaţia cu copiii, tind să se confrunte cu mai multe probleme emoţionale şi comportamentale. Regulile rigide, reproşurile frecvente, lipsa de înţelegere, critica exagerată îi împing pe adolescenţi spre „grupurile de suport” care îi pot înţelege, au aceleaşi preocupări, dar totodată îi pot atrage în tot felul de situaţii, uneori greu de gestionat. Dacă tânărul nu a fost obişnuit cu un regulament pe care trebuie să-l respecte de mic, este puţin probabil să îl accepte la vârsta adolescenţei, când oricum are tendinţa de a se opune regulilor şi de a le încălca. Gestionarea conflictelor va trebui făcută cu mult calm, ţinând cont de faptul că adolescentul, pe lângă impulsivitate şi irascibilitate, manifestă şi tendinţa de a fi cât mai rebel şi de nesupus. Negocierea cu tânărul va trebui făcută pe un ton calm dar ferm, care nu trebuie să lase loc de prea multe compromisuri, deoarece abilitatea lor de a convinge şi de a manipula este destul de dezvoltată.
Totuşi nu vreau să se înţeleagă că adolescenţa înseamnă numai şi numai probleme existenţiale. Are şi părţile ei frumoase când se leagă cele mai strânse prietenii, când aceşti tineri „zăpăciţi” îşi aleg drumul în viaţă, îşi aleg profesia, se îndrăgostesc, o mică parte dintre ei devin chiar părinţi (de obicei accidental, datorită unei slabe educaţii sexuale).
Este în căutarea personalităţii sale, a identităţii , nerăbdător să-şi aleagă un personaj, gata să-şi cucerească locul său în lume. Emotivitatea apare cu putere în adolescenţă.
Mânia, teama, neliniştea, gelozia, invidia, afecţiunea, bucuria, curiozitatea sunt sentimente şi trăiri emoţionale pe care adolescentul le resimte cu intensitate. Când este criticat, ridiculizat, când ceilalţi doresc să-i impună, este indignat, se simte frustrat când este împiedicat să realizeze ceea ce-şi doreşte, discerne cu acuitate propria-i valoare şi se revoltă chiar împotriva comportării sale. Alte manifestări ce pot să apară la această vârstă sunt variate: tristeţe, bucurie, efuziune, anxietate, mutism, agresivitate. Pot fi considerate stări de boală atunci când sunt de durată mai mare de două sau trei săptămâni, au o intensitate exagerată în comparaţie cu stările obişnuite şi afectează relaţionarea tânărului şi cu alte persoane din afara mediului familial. Apariţia fenomenelor descrise necesită intervenţie terapeutică de specialitate urgentă, deoarece foarte uşor pot scăpa lucrurile de sub control.
Teama de şcoală, de viitor, dificultăţile în relaţiile de prietenie cu ceilalţi, alegerea drumului profesional sunt alte surse ale neliniştii sale. Principala caracteristică a adolescentului este altruismul, el vrea sa îmbrăţişeze cauzele cele mai dificile, să se dezvolte nelimitat. Acum trebuie sa dovedească părintele că ştie într-adevăr să fie principalul sprijin al copilului. De asemenea, cei mai timizi dintre ei au dificultăţi în a găsi modalitatea de exprimare a sentimentelor faţă de sexul opus, se tem de ridicol, de posibilitatea de a nu şti ce să facă, cum să gestioneze un eventual refuz, se tem să nu devină penibili faţă de ceilalţi. Fiind o lume a competiţiei, aceştia ştiu foarte bine că ei nu pot fi competitivi, nu pentru că sunt mai puţin inteligenţi decât ceilalţi ci pentru că ei nu ştiu cum să se pună în valoare, motiv pentru care stima lor de sine are mult de suferit. Ei vor avea nevoie de mai mult ajutor şi de susţinerea familiei şi a prietenilor pentru a putea depăşi genul acesta de probleme. Din punct de vedere social, tânărul adolescent încearcă identificarea cu adulţii: este tentat să bea, să fumeze, să consume diferite substanţe interzise, să conducă automobilul, să aibă relaţii sexuale. O educaţie solidă în acest sens este necesară mult mai devreme de vârsta adolescenţei, deoarece tentaţiile respective apar în ultimii ani la vârste din ce în ce mai fragede. Această categorie, a timizilor şi anxioşilor, este expusă la consumul de alcool, atunci când descoperă că o cantitate destul de mică îi face mai „viteji”, le dezleagă simţurile şi limba. Pe măsură ce descoperă acest mic artificiu pot fi uşor „furaţi” de această falsă impresie şi pot deveni mai târziu dependenţi. O altă categorie de risc este reprezentată de cei cu temperament coleric, explozivi, impulsivi, care „fac legea” împărţind pumni în stânga şi-n dreapta pentru a se face înţeleşi şi respectaţi. La aceştia fondul genetic joacă un rol extrem de important dar, o educaţie solidă, bazată pe sancţionarea acestui comportament, încă de la vârstă mică poate fi extrem de folositor mai târziu. Din păcate foarte mulţi părinţi amână cât mai mult corectarea comportamentală, sperând că odată cu înaintarea în vârstă să se corecteze de la sine. Nimic mai fals. Cu cât trece timpul, acest gen de comportament se fixează în personalitatea copilului iar la vârsta adolescenţei lucrurile scapă de tot de sub control, iar din această categorie provin marea majoritate dintre adulţii cu tulburări severe de personalitate care îngroaşă rândurile delincvenţilor din penitenciare.
În concluzie, este de dorit să fiţi foarte atenţi la toate aspectele prezentate, să luaţi măsurile necesare din timp şi ţineţi minte că nici o vârstă nu este prea mică pentru a educa cât mai bine un copil, în schimb există destul de frecvent o vârstă prea târzie.
