Redactia Saptamana Medicala
Interviu realizat cu D-na Conf. Dr. Cătălina Tudose Președintele Societății Române de Alzheimer (I)
Există o corelaţie între creşterea speranţei de viaţă şi boala Alzheimer? La acelaşi număr de octogenari sunt acum mai mulţi suferinzi de Alzheimer decât cu 20 de ani în urmă?
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demenţă întâlnită la persoanele în vârstă, de obicei peste 65 de ani, şi reprezinta peste 60 % din totalitatea cazurilor de demenţă. Vârsta medie de apariţie a bolii creşte odată cu longevitatea, mai mulţi bătrâni înseamnă mai mulţi bolnavi dar este greu de spus dacă la acelaşi număr de octogenari sunt mai mulţi suferinzi acum decât cu 20 de ani în urmă, pentru că nu există studii epidemiologice care să permită această comparaţie. Vom vedea acest lucru în viitor... , ceea ce ştim deja este că la 60, 55 şi chiar la 50 de ani sunt acum mult mai multe persoane cu demenţă Alzheimer decât în urmă cu 20 de ani. Suntem în situaţia de a vorbi destul de des, din nefericire, despre demenţă Alzheimer la oameni tineri, persoane care se află în plină ascensiune profesională şi socială, iar în plan familial au încă responsabilități legate de copii. Diagnosticul se pune de obicei cu mare întârziere în aceste situaţii tocmai datorită faptului că şi pentru medici este neobişnuit să se orienteze la o asemenea vârstă spre această posibilitate diagnostică.
Pe de altă parte studiile de neuropatologie au demonstrat că aproximativ 30% dintre pacienţii foarte în vârsta (peste 85 de ani) care decedau din diverse cauze, prezentau leziuni anatomo-patologice specifice demenţei Alzheimer fără să fi avut manifestările clinice ale acesteia, adică, până la momentul decesului, fuseseră aparent sănătoşi din punct de vedere cognitiv. Cercetările actuale demonstrează că în aproximativ 10 ani, dacă ar fi trăit, aceste persoane ar fi prezentat o simptomatologie demenţială clinic manifestă.
De altfel, nu doar specialiştii se întreabă cum se explică faptul că există atât de multe persoane (30%) cu vârstă înaintată, peste 85 de ani, care funcţionează normal, nu au simptome de demenţă deşi creierul lor prezintă aceleaşi modificări patologice ca şi la persoanele cu demenţă avansată. Ce îi protejează pe aceşti indivizi ? Sunt mai vulnerabile generaţiile actuale şi de ce? De ce boala apare acum mult mai devreme decît cu 50 -70 de ani in urmă?
Se pune deci problema rezilinţei faţă de boală şi de aici rezultă încă multe alte întrebări incitante pentru care se caută cu febrilitate răspunsuri.
Cum ar putea individul să lupte cu boala Alzheimer, cum am putea influenţa evoluţia astfel încât să nu se manifesta demenţa? Ar putea fi ea întîrziată, cel puţin o perioadă suficient de lungă încât să poţi câştiga încă 10-20 de ani de viaţă sănătoasă?
Se discută deja despre factori protectivi cum ar fi rezerva cognitivă şi rezerva cerebrală care ar putea explica rezilienţa crescută a unor persoane. ”Rezerva cerebrală” se referă la capacitatea creierului de a rezista la agresiunea patologică, probabil datorită unei densităţi sinaptice mai mari sau unui număr mult mai mare de neuroni sănătoşi, astfel încât rămâne suficient substrat neural pentru a susţine o funcţionare normală; ”rezerva cognitivă” în schimb ar reprezenta capacitatea de a antrena reţele cerebrale alternative sau strategii cognitive care să facă faţă efectelor distrugătoare ale patologiei.
Pe de altă parte probabil că acum există mult mai mulţi factori de risc, generaţi atât de mediul în care trăim, cât şi de stilul de viaţă modern; aceştia ar putea explica scăderea alarmantă a vârstei de debut a bolii. Încă nu ştim care va fi impactul acestor factori de risc asupra prevalenţei bolii în viitor, pentru că deocamdată persoanele pe care le tratăm şi pe care le evaluăm sunt oameni care s-au născut în prima jumătate a secolului trecut, oameni care au trăit în alt tip de societate cu alte solicitări, alte tradiţii şi obiceiuri de viaţă.
Un studiu estimează că la persoanele în vârstă de 65 de ani frecvenţa bolii Alzheimer este de cca. 2-3%, la vârsta de 70 de ani 3%, la 75 de ani 6%, iar peste 85 de ani 25-40%. Dintr-un studiu recent din Franţa reiese că 17,8% din persoanele peste 75 de ani au boala Alzheimer sau o formă înrudită de demenţă.
În general datele epidemiologice sunt similare în toate ţările Europene, frecvenţa bolii la 65 de ani este într-adevăr de 2-3% valorile dublându-se însă din 5 în 5 ani. Astfel încât după 85 de ani aproximativ 30-40% dintre persoane au o tulburare de tip neurodegenerativ . Există unele variaţii ale datelor în funcţie de acurateţea cu care sunt efectuate studiile epidemiologice.
Boala Alzheimer nu este eminamente o boală a bătrîneţii dar vârsta reprezintă cel mai important factor de risc pentru multe boli neurodegenerative. Pe de altă parte se înregistrează o tendinţa de coborâre a vârstei de debut spre 55 şi chiar sub 50 de ani.
S-ar putea aprecia că la om facultăţile mentale cedează mai devreme decât celelalte funcţii biologice? Suntem azi, către bătrâneţe, mai uzaţi psihic decât fizic, după o viaţă în care intelectul a fost mult mai întrebuinţat decât era în medie acum câteva decenii?
Nu, din contră, sistemul nervos central este cel care coordonează activitatea tuturor celorlalte sisteme şi aparate şi el cedează ultimul. Fiinţa umană reprezintă o unitate bio-psiho-socială, în care cele trei dimensiuni se întrepătrund şi fiecare din ele poate afecta şi poate fi afectată de oricare dintre celelalte.
Nu cred că suntem astăzi mai uzaţi psihic decît fizic atunci când îmbătrânim şi că acest lucru s-ar datora suprasolicitării intelectuale. Dimpotrivă, activitatea intelelectuală este un factor protectiv împotriva neurodegenerării cerebrale. Dar, asupra creierului au o influenţă importantă, încă din tinereţe, o serie de factori care s-au demonstrat a fi factori de risc pentru demenţă şi pot afirma că populaţia românească este în mod special expusă. Aş enumera aici nivelul crescut al stresului, stările depresive prelungite, un stil de viaţă nesănătos cu activitate fizică redusă, cu alimentaţie hipercalorică bogată în grăsimi şi carbohidraţi, cu multe noxe care provin din mediul în care trăim (poluare), cu comportamentele adictive atât de frecvente (obezitate, fumat excesiv, consum de alcool, medicamente şi droguri), program dezordonat de viaţă. Aceşti factori de natură biologică, socială, psihologică influenţează funcţionalitatea psihică şi provoacă, evident, uzura mai accentuată a funcţionării psihice.
