Sef Lcr. Dr. Adela Caramoci
Popularizarea efectelor pozitive ale exercițiului fizic în prevenția și tratamentul unui vast spectru de patologii a avut efectul scontat: o mare parte a populației participă la antrenamente fizice și chiar competiții sportive de masă care presupun un antrenament de un nivel deseori subapreciat de către personalul medical.
Deși maladiile cardio-vasculare, în mod particular, beneficiază de condiționarea și adaptarea cordului și a sistemului vascular la efortul fizic moderat, eforturile intense sau de volum mediu și mare implică o funcționare la nivel extrem a aparatului cardio-vascular, uneori pe durate lungi de timp. Ca adaptare la expunerea cronică a organismului la acest stimul, cordul se adaptează nu numai funcțional dar și morfologic, remodelarea implicând atat hipertrofie concentrică sau dilatativă cât și remaniere electrică, în funcție de tipul disciplinei sportive practicate.
Pentru a evita caracterizarea ca “patologie” a unor modificări fiziologice cardiace adaptative este foarte recomandabil ca medicii, nu numai cardiologii ci și cei din alte specialități (medicină de familie, ortopedie, pediatrie, etc.) cărora li se pot adresa deseori persoanele care participă la eforturi fizice de nivel crescut, să cunoască particularitățile Cordului atletic.
În sporturile de anduranță, adaptarea ventriculului stâng la sarcină volumetrică crescută se exprimă prin creșteri ale debitului cardiac chiar și de opt ori față de aceeași persoană inainte de antrenament. Principalul mecanism care permite suplimentarea debitului cardiac, și în consecință a consumului maxim de oxigen, este un volum bătaie mai mare, alura ventriculară maximă nemodificându-se cu antrenamentul. În afara adaptărilor de tip funcțional cum sunt o umplere diastolică mai bună și mai rapidă, cea mai importantă contribuție o are remanierea morfologică de tipul hipetrofiei excentrice dilatative cu cresterea volumului diastolic ventricular care se întâlnește frecvent la atleții participanți la sporturi cum sunt maratonul, marșul, schi-fond, ciclism-șosea, etc.
În sporturile de forță, cum sunt halterele, culturismul, aruncarea discului etc., se înregistrează de asemenea o oarecare hipertrofie dar de tip concentric, indusă de sarcina presională crescută caracteristică poziției “cu toracele blocat” în care au loc majoritatea acestor probe sportive. La acești sportivi, creșterea debitului cardiac nu înregistrează însă valorile spectaculoase de la sportivii antrenați în anduranță.
Consecința funcțională a creșterii volumului sistolic în ventriculul stâng este bradicardia sinusală de repaus întalnită foarte frecvent la sportivii de performanță sau la persoanele care practică un efort fizic la nivel înalt.
Fiind caracterizat atât de hipertrofie dar și de parasimpaticotonie, cordul persoanelor care participă la un antrenament fizic regulat poate prezenta modificari pe ECG de tipul bradicardiei sinusale, criteriilor electrice de hipertrofie ventriculară, blocuri de tip funcțional.
Diagnosticul diferențial al cordului sportiv cu patologiile cardiace caracterizate de morfologii cardiace asemănătoare este extrem de important pentru a recomanda acestor pacienți ajustarea volumului și intensitații antrenamentului iar uneori, în cazul maladiilor cu potențial letal, chiar întreruperea acestuia.
