Extras dintr-o scrisoare primită la redacţie
POVESTEA MEA DE VIAŢĂ
„Şi persoanele care urmează un tratament de dializă pot avea o viaţă frumoasă!”
Numele meu este Radu şi vreau să vă spun povestea mea de viaţă, în ideea că aş putea inspira şi alte persoane care se află într-o situaţie similară. Ştiu ce înseamnă să suferi de insuficienţă renală, dar viaţa mi-a demonstrat că prin speranţă şi cu ajutorul familiei se poate trece peste orice.
Sunt din Oradea, dar de câteva luni m-am mutat cu soţia în Bucureşti. Am găsit un loc de muncă mult mai bun, ne-am mutat într-un apartament drăguţ şi am reuşit să ne acomodăm cu noul stil de viaţă, de capitală. Pot să spun că suntem mulţumiţi cu ce avem şi îi mulţumim Domnului că ne-a fost aproape.
Dar lucrurile n-au stat dintotdeauna aşa. Am trăit în orfelinat până la vârsta de 18 ani, apoi am intrat direct “în pâine”. Am lucrat în construcţii o lungă perioadă de timp, pe şantiere, banii câştigaţi folosindu-i pentru chirie şi întreţinere. După ce am cunoscut-o pe Ana, actuala mea soţie, am învăţat să visez şi să-mi doresc mai mult. Ne-am strâns bani deoparte şi, cu ajutorul părinţilor ei, am reuşit să luam un credit şi să ne cumpăram o garsonieră micuţă şi modestă în Oradea.
O veste cumplită ne-a lovit însă familia. Aveam de mic probleme cu rinichii, dar la vârsta de 45 de ani am aflat că problemele sunt mult mai grave decât ne aşteptam. Doctorii mi-au spus că va trebui să urmez un tratament de hemodializă. Pentru cei care nu ştiu, acest lucru înseamnă să mergi de trei ori pe săptămână la spital, obligatoriu. Altfel, rişti să-ţi pierzi viaţa şi pe cei dragi.
Prima vizita în spital, pentru tratament, m-a marcat profund. Erau mulţi oameni cu probleme poate şi mai mari decât ale mele, înghesuiţi, trişti, suferinzi. Aparatele de dializă păreau destul de învechite şi condiţiile lăsau de dorit. Mi-am jurat în acel moment că eu n-o să trăiesc niciodată aşa .
Împreună cu Ana am căutat rapid soluţii. Ideea a venit de la naşul nostru, care trăieşte în Ungaria, la Szeged, la 200 km de Oradea. El s-a interesat de un centru modern de dializă (Fresenius se numeşte), cu condiţii foarte bune de tratament şi personal medical profesionist.
Zis şi făcut! M-am tratat în Ungaria ani buni. Pe de o parte, eram foarte mulţumit de tratament. Pe de altă parte, drumul era greu de suportat.
Vestea foarte bună a fost înfiinţarea în Oradea a unui centru ultramodern, tot Fresenius, la fel de bun ca cel din Ungaria. M-a impresionat ordinea, curăţenia şi aspectul foarte plăcut al încăperilor. În al doilea rând, am remarcat investiţiile în tehnologie. Maşinile de dializă erau nou-nouţe şi performante. De asemenea, m-am înţeles foarte bine din prima clipă cu asistenta care mă îngrijea.
Când mi s-a oferit locul de muncă extraordinar de care vă povesteam, în Bucureşti, am ezitat iniţial. În primul rând din cauza temerii că nu aveam să găsesc un centru potrivit unde să mă tratez. Mare ne-a fost bucuria când am aflat că există un centru Fresenius şi în Bucureşti, pe strada Jiului. Am aflat de la un fost coleg de şcoală, care face dializă aici, iar apoi am căutat singur informaţii pe internet.
Vă spun sincer că sunt foarte mulţumit în continuare de condiţiile de tratament. Beneficiez de transport în condiţii foarte bune şi, chiar dacă centrul nu este aproape de casă, călătoria este confortabilă. Iar trecerea de la un centru la altul a fost mult mai simplă decât mă aşteptam. Practic, am completat doar o cerere de transfer şi totul a fost rezolvat.
Fresenius a însemnat pentru mine o nouă şansă la viaţă. Atât eu cât şi Ana suntem hotărâţi să ne facem viaţa mai frumoasă. Sfatul meu pentru toţi cei aflaţi într-o situaţie similară este să îndrăznească să viseze şi să facă tot posibilul pentru a-şi crea condiţiile unei vieţi aşa cum le place.
