As. Univ. Dr. Radu Tincu
Posibilitățile de intervenție pentru salvare a unui pacient cu intoxicație internat în secție sunt variate și complexe, din care menționez câteva: ventilatie mecanica, epurare extrarenală, plasmafereză, suport cardiocirculator avansat, administrare de antidoturi specifice. Ce rol are și cum ajută fiecare din acestea bolnavul să iasă din starea pe care o are și să supraviețuiască?
Intoxicațiile severe necesită măsuri de terapie intensivă, având în vedere faptul că toxicele produc o serie de disfuncții sau insuficiențe de organ importante. Depresia respiratorie indusă de exemplu de substanțele opioide poate necesita ventilație mecanică. Ingestia de alcooli industriali (alcool metilic, etilenglicol) determină insuficiență renală acută. În cazul acestor pacienți pentru suplinirea pierderii funcției renale este nevoie de dializă renală. Prezența unor substanțe toxice dizolvate în plasmă sau în unele boli neurologice determinate de prezența unor anticorpi anormali în plasmă, este necesară plasmafereza. Procedura pe care o utilizăm presupune separarea plasmei de elementele figurate ale sângelui prin centrifugare. Prin această centrifugare plasma este separată, iar elementele nocive care se găsesc dizolvate în plasmă sunt eliminate impreună cu aceasta. Plasma “contaminată” este înlocuită cu plasmă proaspătă congelată sau albumină.
Într-o secție de terapie intensivă toxicologie pacienții sunt monitorizați permanent, iar în cazurile selecționate, în care există instabilitate hemodinamică se realiză monitorizare cardiocirculatorie invazivă. La acești pacienți poate fi necesar suport cardiocirculator farmacologic sau în unele cazuri când există perturbări în activitatea electrică a cordului pot fi necesare manevre de stimulare electrică a activității cardiace. Măsurile actuale de diagnostic, dar mai ales măsurile de terapie intensivă care sunt capabile să suplinească funcția unor organe au determinat o îmbunătățire semnificativă a prognosticului și evoluției acestor pacienți. Unele substanțe toxice care produc intoxicații au posibilitatea de a fi antagonizate cu antidoturi specifice. Din păcate sunt puține substanțe ce pot fi antagonizate sau pentru care există antidoturi specifice. În cazul acestora conduita terapeutică este mult mai facilă, însă provocarea rămâne pentru acele substante, majoritatea, pentru care nu există antidot. Pentru aceste intoxicații susținerea funcțiilor vitale prin măsuri de terapie intensivă toxicologică avansată reprezintă singura opțiune terapeutică. Însă, în cazul substanțelor toxice pentru care nu există antidot, înțelegerea mecanismelor de toxicitate, a farmacocineticii, a căilor de creștere a metabolizării sau eliminării sunt elemente esențiale pentru o conduită terapeutică toxicologică corectă.
Medicul trebuie să cunoască în amănunt efectele pe care substanța toxică le produce în organism, dar și etapa în care se poate acționa pentru a scădea efectul acesteia: absorbția, distribuția, metabolizarea sau eliminarea substanței respective.
