Prof. Dr. Gabriela Radulian
Peste 382 milioane de oameni erau diagnosticaţi cu diabet zaharat (DZ) în 2013, iar statisticile apreciază că numărul acestora vă ajunge la 592 milioane în anul 2035. Datele din literatură variază, se consideră că 30% până 50% dintre persoanele cu diabet tip 1 şi 2 sunt afectate de neuropatia diabetică. În multe cazuri neuropatia diabetică este prezentă încă de la diagnosticul diabetului zaharat. Aproximativ 10% din pacienţi au semne clinice evidente de neuropatie în momentul diagnosticării diabetului, însă procentul creşte la 50% după 25 de ani de evoluţie a bolii diabetice. Procentul celor cu neuropatie dureroasă este mai mic, aproximativ 15% din total.
Neuropatia diabetică este cea mai frecventă dintre complicaţiile cronice ale diabetului zaharat şi reprezintă afectarea sistemului nervos periferic şi/sau vegetativ.
Diagnosticul de neuropatie periferică se bazează pe simptomatologie, anamneză şi examen fizic. Electromiograma (EMG) şi studiile de conducere nervoasă se pot face pentru a confirma diagnosticul.
Diagnosticarea neuropatiei diabetice începând încă din stadiul de prediabet este de mare importanţă. Prevalenţa neuropatiei în IFG (impaired fasting glucose), în Germania – Augsburg, este de 9% (comparativ cu doar 1% din populaţie cu toleranţă normală la glucoză). IFG este asociată cu o prevalenţă mai mare, iar dacă pacientul se prezintă cu neuropatie idiopatică, este indicată efectuarea unui test oral de toleranţă la glucoza pentru a confirma sau exclude suspiciunea de prediabet sau diabet. De asemenea, tratamentul pentru durerea neuropată din diabetul zaharat trebuie iniţiată cât mai repede posibil. Acest tratament are ca obiectiv nu doar ameliorarea durerii, dar şi îmbunătăţirea calităţii vieţii, a activităţii fizice, precum şi a calităţii somnului.
Legat de factorii de risc, cele mai solide dovezi pledează pentru hiperglicemia cronică. Este cert că apariţia şi progresia neuropatiei este legată de controlul glicemic în ambele tipuri de diabet. Durata şi intensitatea hiperglicemiei cronice sunt corelate cu severitatea neuropatiei.
Neuropatia diabetică şi consecinţele ei implică costuri crescute pentru îngrijirile medicale legate de incapacitatea de muncă şi invaliditate.
Managementul neuropatiei diabetice trebuie să înceapă în momentul diagnosticării diabetului zaharat.
Polineuropatia diabetică periferică, mixtă senzitivă şi motorie este cea mai frecventă formă de afectare nervoasă în diabet. Ea se poate manifesta fie prin dureri cu caracter de arsură, furnicături, înţepături sau senzaţie de amorţeală la nivelul picioarelor şi parestezii, fie prin pierderea sensibilităţii distale (la periferia corpului) şi creşterea riscului pentru ulceraţii şi amputaţii.
Diagnosticul polineuropatiei diabetice periferice este un diagnostic clinic (bazat pe simptome şi semne) şi presupune excluderea altor cauze (deficit de B12, hipotiroidism, insuficienţă renală, toxica/iatrogena HIV, boală vasculară, scădere ponderală/cancer, sifilis).
Prevenţia, diagnosticarea precoce şi tratamentul neuropatiei diabetice reprezintă o provocare pentru profesioniștii implicați în managementul acestei afecțiuni, întrucât consecinţele acesteia sunt ireversibile și de multe ori invalidante. Managementul neuropatiei diabetice include măsuri terapeutice ce vizează mecanismul patogenic şi tratament simptomatic, ambele disponibile şi pentru pacienţii din ţara noastră.
În ceea ce priveşte prevenţia, cel mai important lucru în cadrul managementului neuropatiei diabetice este reprezentat de încetinirea progresiei leziunii nervoase, din momentul în care aceasta a fost diagnosticată. Principală şi cea mai importantă modalitate de prevenire a progresiei leziunii nervoase este controlul glicemic corespunzător.
Măsurile terapeutice vizează: prevenţia, tratamentul patogenic şi tratamentul simptomatic şi au ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor. Exista tratamente patogenice, cum este cel antioxidant cu acid alfa-lipoic, cel de compensare a deficitului de vitamină B1 cu benfotiamina, precum şi tratamente legate de terapia durerii, care, pe de o parte, acţionează asupra sistemului nervos central, iar pe de altă parte ameliorează durerea şi îmbunătăţesc calitatea vieţii.
Se recomandă: evitarea factorilor de risc pentru dezvoltarea/progresia neuropatiei diabetice (dezechilibru glicemic, oscilaţii glicemice, fumat, consum crescut de alcool, status socio-economic scăzut) sau pentru ulceraţii neuropate (pierderea senzaţiei dureroase, încălţăminte inadecvată, igiena deficitară, lipsa de educaţie specifică, ulceraţii sau amputaţii în antecedente, scăderea sensibilităţii vibratorii).
Se recomanda totodată screeningul pentru polineuropatia periferica la momentul diagnosticului DZ tip 1 şi 2, ulterior anual, folosind teste clinice simple. Screeningul pentru neuropatia autonomă se recomanda la diagnosticul DZ tip 2 şi la 5 ani de la diagnosticul DZ tip 1. Screening-ul neuropatiei periferice ajuta la prevenirea ulcerelor sau a amputaţiilor.
