Prof. dr. Constantin Dumitrache
Încă de la emiterea decretului de înfiinţare a Institutului de Endocrinologie, pe 8 noiembrie 1946, acesta a purtat numele profesorului Parhon, ca o recunoaştere a contribuţiei majore pe care a avut-o în medicina românească. Parhon este unul din puţinii noştri înaintaşi în medicină ai căror idei sunt şi astăzi în picioare, sunt teme de cercetare atât în endocrinologie cât şi în gerontologie, specialitate medicală care s-a născut tot aici şi tot sub profesorul Parhon. Când lucrurile au trebuit să fie separate, s-a înfiinţat Institutul de Geriatrie, la care primul director a fost tot Parhon. Toată gerontologia românească se bazează pe faptul că procaina este benefică şi trofică în ţesuturile vii.
Institutul a avut ca scop iniţial combaterea guşii endemice. De ce combaterea guşii endemice? Pentru că România, ca orice ţară cu teritoriu preponderent muntos şi deluros, aşa cum este şi Franţa de sud, Elveţia în totalitate şi multe alte ţări din lume, toate suferă de aceeaşi boală produsă de deficitul de iod din apă. La început activitatea Institutului s-a desfăşurat mai mult în teritoriul afectat de problema lipsei de iod, adică în oraşele din zonele deluroase şi muntoase. Au fost înfiinţate puncte de lucru la Câmpulung Moldovenesc, la Câmpulung Muscel, la Sibiu, la Râmnicu-Vâlcea şamd, deci peste tot. acolo au lucrat oameni din Institut, din care unii au prins acolo rădăcini, şi-au făcut un rost, o familie şi n-au mai plecat, alţii, după ce au pus lucrurile la punct şi totul a intrat în rutină s-au reîntors în Institut. Unii dintre cei care au rămas în provincie au fost foarte mari personalităţi nu doar ca medici, ca de exemplu Romulus Popescu la Râmnicu-Vâlcea, care pe lângă endocrinolog a fost şi un mare etnolog şi iubitor al tradiţiilor populare româneşti, a şi realizat un mare muzeu etnografic la Râmnicu-Vâlcea.
Institutul Parhon a fost un fel de creuzet în care ştiinţa a fost pe primul loc dar s-au dezvoltat şi diferite elemente care ţin de cultură. Săcleanu, poet, filozof, matematician dar şi endocrinolog. Lungu, endocrinolog dar poet care a luat premiul Minulescu al Academiei Române. Corneliu Petrescu, pictor recunoscut pe tot globul, evaluat bine, scump. Să ai o lucrare de Corneliu Petrescu nu este puţin lucru. Horia Stancu, scriitor, baiatul lui Zaharia Stancu, poate nu de talia tatalui dar scriitor de succes, a scris printre altele romanul Asclepios. Atmosfera din Institut, creată iniţial tot de profesorul Parhon, care considera că tot ce ne înconjoară este important pe lumea asta, a fost întreţinută de astfel de capete din care am menţionat doar câteva.
S-a beneficiat de umbrela academicianului Milcu, care a asigurat o protecţie atât Institutului cât şi medicilor care lucrau aici. În Institut s-a vorbit mereu cu „domnule” nu cu „tovarăşe”. Asta în Institut, în afara acestuia se revenea automat la limbajul proletar. Exista o atmosferă plăcută şi profesorul Milcu încuraja orice proiect de cercetare care promitea că din el se poate scoate ceva bun pentru ştiinţa medicală. Prof. dr. Constantin Dumitrache
