Dr. Daniela Cioplean
În urmă cu mai bine de 20 de ani, când am început să lucrez cu copiii, oftalmologia pediatrică nu exista în România ca entitate de sine stătătoare. Abia în ultimii ani această noţiune a început să fie asimilată şi asumată de anumiţi oftalmologi dedicaţi acesteia, atâta vreme cât în mod oficial în România «supraspecializările nu există». Însă există oameni pasionaţi, care şi-au dedicat viaţa şi profesia unor domenii medicale care i-au atras şi în care au simţit că sunt astfel utili societăţii şi care s-au autofinanţat pentru a învăţa.
Continui să cred cu tărie că a da copiilor şansa unei vederi normale şi a lupta pentru asta, indiferent cât ar fi de dificil, este un lucru minunat, pentru care merită să trăieşti, să oboseşti, să te bucuri sau să plângi atunci când nu reuşeşti.
Pentru că de fiecare dată când părinţii intră în cabinet, ca oftalmopediatru trebuie să dărâmi cel puţin un mit, am încercat să le adun pe cele mai frecvente şi să le înlocuiesc cu realităţile secolului 21.
Mit «Copilul nu poate fi consultat pentru că este prea mic»
Realitate: Anormalităţile de dezvoltare a ochilor pot fi identificate încă din timpul sarcinii prin morfologia fetală. O prima evaluare oftalmologică se face chiar în primele ore de viaţă de către neonatolog iar oftalmologul pediatru poate face o evaluare corectă a aparatului vizual al copilului din primele zile de viaţă. Există mijloace de examinare şi aparate care pot face o evaluare corectă iar majoritatea bolilor prezente la naştere se pot trata sub vâsta de 2-3 luni. Dacă acest lucru nu ar fi posibil, numărul copiilor orbi ar fi de zeci de ori mai mare.
Mit «Se ştie că există un strabism normal, care se corectează de la sine după vârsta de 3 ani»
Realitate: Strabismul fiziologic reprezintă de fapt o instabilitate a ochilor, sporadică, în special în divergenţă (spre exterior), care se atenuează de la o zi la alta şi care nu se mai observă după vârsta de 5-6 luni dacă vederea bebeluşului se dezvoltă normal. Un strabism evident, real, prezent după vârsta de 6 luni ridică mari semne de întrebare asupra vederii tridimensionale pe care o va avea acest copil dar şi asupra vederii fiecărui ochi în parte.
Mit «Este prea mic ca să poarte ochelari»
Realitate: Dioptriile (viciile de refracţie) reprezintă anormalităţi de dimensiune ale ochilor şi de formă a corneei (micul «căpăcel» transparent care acoperă culoarea ochilor). Ele sunt în general moştenite şi sunt prezente de la naştere (cu excepţia miopiei dobândite, care şi ea are componentă genetică dar se manifestă mai târziu). Prezenţa unei dioptrii anormale (există dioptrii fiziologice care ţin de faptul că ochiul copilului este mai mic şi creşte vertiginos până la vârsta de 2 ani dar şi după aceea) înseamnă că imaginea recepţionată de retina copilului nu este una clară. Dacă ea nu este clară, vederea copilului nu se va dezvolta normal. Dacă vederea nu se dezvoltă normal în primul an de viaţă, există riscul să nu mai poată fi recuperată ulterior această rămânere în urmă.
Mit «Dioptriile sunt prea mari pentru varsta lui»
Realitate: Ochelari se pot purta de la vârsta de 3-4 luni dacă sunt necesari şi pot reprezenta uneori unica şansă a copilului de a vedea mai târziu la fel ca ceilalţi. Aşa cum nu probaţi încălţămintea copilului dumneavoastră, nu probaţi nici ochelarii. Nu au cum să vi se potrivească. Prescripţia de ochelari la un copil mic se face în urma unei examinări complete şi a unor măsurători exacte. Nu le putem influenţa şi nu este dorinţa noastră, a medicilor să aibă acele valori, ca părinţi trebuie să ne asumăm faptul că este posibil ca micuţii noştri să nu aibe nişte ochi perfecţi, aşa cum am crezut, dar că respectând recomandările medicului le oferim şansa unei vederi normale.
Mit «Ochelarii corectează vederea. Cât timp trebuiesc purtaţi?»
